„Teleradio-Moldova” pe calea reformării

Obiectivele menţionate sunt doar câteva din cele prevăzute în noua strategie de dezvoltare a Companiei Publice „Teleradio-Moldova”, document semnat, ieri, de preşedintele companiei, Constantin Marin, şi vicepreşedintele Uniunii Europene de Radioteleviziune(UERT), Claudio Cappon, directorul TV „Moldova 1”, Angela Sârbu, directorul Radio Moldova, Alexandru Dorogan, şi Boris Bergant, expert al UERT.
Preşedintele companiei a menţionat în cadrul festivităţii că, împreună cu expertul UERT, Boris Bergant, a fost pregătit un act „pe care TRM nu l-a mai avut niciodată”. Potrivit lui Marin, strategia stabileşte clar obiectivele companiei pentru următorii cinci ani. „Dorim să valorificăm o platformă nouă de transmisie a informaţiei, să avem emisie integrală on-line pe site-ul TRM şi să introducem serviciul de teletext. De asemenea, dorim lansarea unor posturi TV şi radio specializate de cultură, tineret, ştiri şi filme. Strategia stabileşte clar un plan de acţiuni care urmează a fi efectuate pentru a deveni competitivi pe piaţa media din RM”, a spus Constantin Marin.
Democraţia din R. Moldova merită un serviciu audiovizual de calitate, a declarat vicepreşedintele UERT, Claudio Cappon. Acesta a menţionat că, alături de alte structuri internaţionale, UE a hotărât să susţină TRM în implementarea strategiei elaborate, subliniind totodată că semnarea acestui document „este un pas important pentru întreaga ţară, în strategia de raliere a statului la valorile şi standardele europene”.
Directorul TV, Angela Sârbu, a accentuat importanţa semnării strategiei, afirmând că „acesta oferă soluţii şi stabileşte nişte obiective clare, care vor avea drept rezultat îmbunătăţirea situaţiei de la TRM, pentru că noi avem nevoie de îmbunătăţiri pe toate planurile”. Ea a mai adăugat: „Vor fi efectuate acţiuni importante. Vom implementa strategii europene pentru rezolvarea diferitelor probleme”.
Implementarea acestei strategii necesită cheltuieli de 7-10 milioane de euro. Întrebat fiind când vor fi sesizabile schimbările la TRM, preşedintele companiei a spus: „Către 2015, noi trebuie să avem o altă companie, cu alte dimensiuni de creaţie, tehnologice, editoriale, astfel încât să putem afirma că am finalizat procesul de reformare a companiei”.