„Atunci când proiectezi un edificiu, în primul rând trebuie să acorzi atenție proporțiilor, astfel încât toate elementele să inspire armonie. Altminteri, poți să pui și plăci de aur, că respectiva construcție tot nu va arăta bine”, spune Naval.

Clientul nostru, stăpânul nostru

Pe de altă parte, el admite că este greu în Republica Moldova să faci arhitectură „pură”, ca la carte, pentru că ne lipsește cultura în acest domeniu.

„Avem o arhitectură de comandă. Suntem constrânși de cerințele beneficiarilor, ceea ce ne complică mult munca. De exemplu, beneficiarul spune că vrea casă exact ca a nașului. Îi explicăm că anumite elemente nu pot fi amplasate la sud, altele nu e bine să fie spre nord. Dar el insistă și trebuie să ținem cont de solicitările sale. Cultura noastră arhitecturală trebuie îmbogățită”, explică arhitectul Naval.
În ciuda tuturor dificultăților pe care le întâmpină, spune că n-ar pleca să profeseze în altă parte decât în Republica Moldova, pentru că „aici sunt lucruri de făcut, de construit”, pe când în orașele europene totul este complet, desăvârșit.

Ar elimina clădirile înalte din centrul Chișinăului

Ce anume ar trebui îmbunătățit în Chișinău? În opinia lui Naval, capitala are urgent nevoie de un Plan Urbanistic General, în concordanță cu toate cerințele administrației publice. Documentul le-ar oferi arhitecților „o bază” ca să modeleze acest oraș.
„În plus, aș scoate toate clădirile mai înalte de cinci etaje din centrul capitalei. Îmi plac foarte mult orașele a căror arhitectură ne spune ceva despre istoria locului. De exemplu, în multe orașe din România, se păstrează centrul istoric. Ai noștri intervin cu tot soiul de idei nu neapărat bune. Aspectul este neglijat aproape total”, semnalează Teo Naval.

De asemenea, există monumente de arhitectură ale căror fațade trebuiesc renovate. În cazul monumentelor de importanță națională, aspectul interior trebuie păstrat. În rest, edificiile pot fi reconstruite, dar ținându-se cont de clădirile adiacente, mai spune el.
Întrebat în ce orașe se simte cel mai împăcat cu peisajul arhitectural, Naval indică Brașovul și Sighișoara, singura cetate locuită din sud-estul Europei. „Sighișoara îmi place că este un oraș mic, neaglomerat. Bucureștiul este prea mare. Moscova este o metropolă care nu-mi place. Simt arhitectura din Moscova ca pe una totalitaristă, care inhibă prin grandoare”, spune Teo Naval.

Cum a ajuns arhitect

În 1993, după ce a absolvit școala din Camenca, Naval a ales Facultatea de Arhitectură a Universității Tehnice din Moldova, pentru că era singura la care nu se dădea examen de admitere la fizică, disciplină care nu i-a fost nicicând pe plac eroului nostru. A fost admis, dar în scurt timp și-a dat seama că arhitectura e o pacoste chiar mai mare decât fizica.

„Primul an de studii la arhitectură este foarte complicat, mai ales semestrul I. Se cer multe proiecte, de aceea după prima sesiune, aproximativ o treime dintre studenți renunță la facultate. Așa era pe vremea mea…”, rememorează Naval.

Venit la Chișinău dintr-o localitate din Transnistria, bucuros că a scăpat de sub controlul părinților, Teo Naval s-a dedat tuturor isprăvilor studențești. „Vă spun sincer, nu-mi ardea de școală. Începuseră să-mi placă fetele. Astfel încât șefa de catedră de la arhitectură – o doamnă foarte severă – mi-a tot repetat o vreme că nu sunt eu făcut pentru arhitectură și nici arhitectura pentru mine”, relatează el.

În cele din urmă, studentul Naval a fost exmatriculat și s-a întors acasă, peste Nistru, purtând cu el povara eșecului. În sumbra atmosferă transnistreană a anilor `90, în lunile care au urmat, a avut timp să se adune și să cugete ce are de făcut.

„În anul următor, am dat din nou examenele, am fost admis, dar mi-am schimbat total abordarea și viziunea asupra lumii și toate au mers ca unse. Din anul I până în anul al VI-lea n-am avut nicio restanță”, spune el.

Naval afirmă că viața grea din Transnistria l-au impulsionat să revină la Chișinău și să se pună serios pe carte. „Pentru întâia oară mi-am dat seama că eu vreau alt viitor. Am realizat că, dacă nu mă voi ambiționa să învăț arhitectura, nu voi mai fi în stare să duc nimic la bun sfârșit în această viață”, mărturisește arhitectul.

Studentul exmatriculat de odinioară invitat să predea

Naval recunoaște că orgoliul a avut un rol important în povestea sa de succes: el a dorit să-i demonstreze profesoarei care a pus umărul la exmatricularea sa că e capabil să învețe arhitectura. Și a reușit. În anul următor, profesoara de istoria arhitecturii i-a dat nota zece, iar la absolvirea facultății a fost invitat să rămână la catedră. A continuat să predea până în 2014.

„În 2000, când am absolvit facultatea, situația în domeniul arhitecturii era una foarte dificilă. Abia prin 2004, lucrurile s-au mai ameliorat, oamenii au început să construiască, dându-le arhitecților de lucru”, relatează el, precizând că în instituțiile de stat lucrau arhitecții cu experiență, angajați de multă vreme, printre care tinerii specialiști nu puteau să-și facă loc.

În paralel cu activitatea de asistent universitar, Naval a lucrat, timp de patru ani, designer de mobilier la o fabrică de profil. Ulterior, împreună cu un coleg de serviciu, a înființat o întreprindere, care se ocupa, de asemenea, de design interior. În prezent, deține propriul birou de arhitectură, la care i-a angajat pe cei mai talentați și mai harnici dintre studenții săi.

Talent și multă muncă

Ce-i aduce mulțumire în munca sa? Faptul că se simte un fel de creator. Concepe proiecte de clădiri, care scriu istoria orașelor și în care oamenii își scriu propriile povești de viață. „După ce clădirile pe care le proiectez sunt construite, îmi place să merg pe stradă și să le analizez. Mă bucur că ele poartă o parte din mine”, mai spune Naval.

Totuși, arhitectul refuză să ne enumere edificiile la care a lucrat, motivând că este conștient și de cele mai insignifiante imperfecțiuni, de fiecare abatere a constructorilor de la proiectul inițial.

„Alt arhitect poate să treacă pe alături și să nu observe nicio neregulă. Iar eu mă gândesc: am desenat această cornișă un pic altfel sau fereastra arată diferit decât pe schița mea sau materialul este altul decât cel recomandat de mine…”, exemplifică Naval.

L-am întrebat ce-i mai important în meseria sa: talentul sau efortul. Arhitectul Naval ne răspunde cu precizie matematică: 30% e har și 70% muncă, toate împresurate cu inspirație.