– Dle ministru, poate fi considerată R. Moldova un proiect național al diplomației românești. Întrunește acest proiect principalele calități: consens bipartizan și dorință politică de reușită?
– Ambele state vecine și surori și-au permis „proiecte naționale” doar în ultimele două decenii, adică după colapsul URSS. De partea noastră a Prutului, da, se poate spune că există un proiect național numit Republica Moldova, însă abordările nu sunt neapărat coincidențe. Există „nuanțe”, dar și diferențe de ambiție, de ritm sau de tonus. În linii mari, toate guvernele postcomuniste de la București au avut la suflet apropierea și cooperarea noastră pe orice plan. În detaliu, se poate spune că PSD a avut o abordare sentimental-unionistă, pe când partidele de dreapta, proeuropene și atlantiste, au fost mai realiste și mai pragmatice. Ar fi cu siguranță nedrept să punem pe un singur taler al balanței tot ce s-a făcut bun în relația bilaterală, așa cum nedrept ar fi să învinovățim o singură „parte” pentru eșecurile, tărăgănările sau dezicerile petrecute. Fapt este că, de ambele părți, nu am reușit să ne folosim libertatea de acțiune și opțiunea democratică în modul cel mai fericit. E un proces. Și stă în puterea minții și a inventivității noastre să-l continuăm mai dinamic, indiferent de circumstanțele regionale sau globale. Avem pe umeri o greutate istorică, dar și o misiune istorică. Depinde de fiecare cetățean din cele două state ca această misiune să reușească, printr-o angajare deopotrivă civică, națională și europeană. Cred că tineretul moldovean este principalul vector al democratizării efective, pentru că „junimea” reprezintă viitorul natural oricărei societăți… deschise!
– În timpul mandatului dvs. ați contribuit din plin la consistența parcursului european al R. Moldova. Sincopele de la Chișinău, din primele luni ale acestui an, credeți că mai permit formula „poveste de succes”, când se vorbește despre al doilea stat românesc?
– Am convingerea că alcătuirea AIE a fost un moment de cotitură în istoria recentă. Mai mult decât o alternanță firească la putere. AIE demonstrează, cu toate ezitările sau crizele sale de „creștere”, că există o majoritate de cetățeni moldoveni care își văd propriul viitor în termeni europeni. S-au petrecut în adâncul societății transformări de mentalitate care îngăduie creionarea acestui vis. Cu alte cuvinte, chiar dacă AIE a mai șchiopătat, ea a demonstrat că se pune de partea interesului de perspectivă a fiecărui cetățean al R. Moldova. A trecut testul de maturitate democratică și geopolitică, asta contează! Revenind la ce mă întrebați, recunosc faptul că mandatul meu a contat enorm pe o nouă abordare a relației bilaterale: de ce să ne victimizăm, să ne lamentăm și să forțăm lucrurile? Îngemănarea celor două state-surori nu se poate concepe, azi, decât ca o comună apartenență la spațiul UE. Chiar dacă există faimoasa „enlargement fatigue”, nu avem dreptul să ne descurajăm. Ca și pentru România, perspectiva europeană este cea mai bună opțiune și pentru dumneavoastră! Și noi am avut așteptări poate prea mari, dar evoluția României în sânul UE nu poate fi contestată. Dacă va păși în aceeași direcție geopolitică, R. Moldova va putea deveni un stat prosper și democratic. E de datoria noastră să realizăm acest ideal, oricâte sacrificii ar presupune.
– Vă invităm la un exercițiu de imaginație. Cum ați reacționa ca șef al diplomației de la Chișinău, în fața presiunilor fățișe ale Moscovei, dar și a provocărilor sateliților săi, pentru a scoate R. Moldova de pe traseul său european? Când spunem asta ne gândim și la faptul că ați avut de „gestionat” furia Kremlinului, atunci când ați semnat Tratatul pentru amplasarea scutului anti-rachetă pe teritoriul României.
– Mi se pare normal să depășim orice logică maniheistă. Apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană nu implică nicidecum ostilitatea Chișinăului față de Moscova. Aveți o societate legată, lingvistic și cultural, de ambele spații: cel românesc și cel rusesc, ucrainean etc. Fiecare cetățean moldovean are dreptul la libertate, demnitate, dezvoltare personală și siguranță, pentru el și familia sa. Dacă proiectul european al R. Moldova ar fi împotriva Moscovei, ar însemna și că Moscova este împotriva Uniunii Europene, ceea ce nu e cazul. Federația Rusă poartă un dialog structurat cu UE, ca și cu NATO sau cu SUA. Sunt convins că interesul pe termen lung al Federației Ruse e acela de a avea o „vecinătate apropiată” stabilă și prosperă. Toate statele Parteneriatului Estic sunt și culoare geopolitice de comunicare între Federația Rusă și partenerii săi occidentali. Rusia însăși oscilează, de peste cinci secole, între Europa și Asia, dar identitatea ei creștină și civilizația ei modernă au făcut din acest colos un stat de cultură europeană. Pe acest teren comun trebuie să construim dialogul și statutul RM: nu trebuie să fiți o „pradă” într-o bătălie geostrategică anacronică! Evident, inerția unor retorici din perioada războiului rece poate otrăvi, uneori, atmosfera. Însă, personal, mizez pe o cu totul altă lectură: cu cât relația UE-Rusia, România-Rusia și Republica Moldova-Rusia va fi mai bogată, stabilă și predictibilă, cu atât toate părțile implicate vor avea de câștigat. Scutul anti-rachetă e folosit ca pretext în cercurile moscovite conservatoare. În loc să lanseze o absurdă nouă cursă a înarmărilor, din care se știe că fosta URSS a ieșit înfrântă, ar fi preferabil ca Moscova să-și ocupe, fără complexe, locul cuvenit în toate structurile de securitate euroatlantice: comunismul fusese pericolul și materia primă a războiului rece. De vreme ce Federația Rusă nu mai e un stat comunist, ci actor din aria euroatlantică, ar mai avea interesul vital de a o combate? De ce să nu conlucreze cu Rusia cu „cei mari”, pentru implementarea agendei ultimului summit G8? Rusia contra G7 ar fi o nebunie sau, în cazul benign, o pierdere de vreme…
– Credeți că Transnistria ar putea fi moneda de schimb pentru ca Rusia să accepte apartenența Moldovei la spațiul european?
– Transnistria e un trist contra-exemplu la ce spun: persistența acestui conflict înghețat penalizează atât componentele formatului de negociere „5 plus 2”, cât și regiunea ca ansamblu. Sunt unii tentați să creadă că, dacă Transnistria s-ar separa, și ar fi recunoscută ca stat independent, parcursul european al R. Moldova ar deveni mai fluent și mai sigur. Nu împărtășesc acest raționament, din două motive: primul este acela că Transnistria nu are datele statalității autonome: nici istoria, nici dreptul internațional, nici situația de pe teren, nici ipoteza unei enclave „selenare”, între R. Moldova și Ucraina, nu justifică un atare scenariu. Al doilea, ține de proiecția intereselor rusești înspre UE: Transnistria, ca parte a R. Moldova apropie, geografic și geopolitic, Moscova de… Bruxelles. Câtă vreme conflictul nu e depășit, Transnistria e o barieră, o sursă de tensiune surdă și de neîncredere reciprocă. Dacă el primește o soluționare pașnică, acel teritoriu devine o curea de transmisie, un cap de pod util.
– Credeți că România, ca avocat al R. Moldova în fața partenerilor din UE, are suficientă credibilitate pentru a contribui la integrarea mai rapidă în comunitatea europeană a Chișinăului?
– România are vocația aceasta. Are voința necesară și destule argumente de oferit. Dar nu singură. Am devenit mai credibili în fața cancelariilor importante din UE de îndată ce am încercat să asociem propria pledoarie cu aceea făcută pentru Ucraina, alături de Suedia și Polonia. Să spunem lucrurilor pe nume: Berlinul, Parisul, Londra sau Roma – ca să nu mai amintim instituțiile comunitare de la Bruxelles – vor să vadă progrese tangibile în toate statele Parteneriatului Estic. R. Moldova e cel mai bine plasată în pluton. Depinde de alegătorii moldoveni maximizarea acestui avantaj comparativ. Dar și de guvernul dvs. Mă bucură enorm că recenta criză politică a fost soluționată. Că aveți un guvern condus de premierul Iurie Leancă: un om care, prin parcursul și experiența sa diplomatică, știe pe ce pârghii trebuie să apese pentru ca summitul PE de la Vilnius să nu fie un capăt de drum, ci un jalon pe drumul dvs. către UE. Pentru mine, ins cu rădăcini familiale în R. Moldova, acest obiectiv este sacru. Voi încerca, prin urmare, să colaborez cu autoritățile de la Chișinău pentru ca relația noastră să sporească atât prin asistență directă, comerț și investiții, cât și printr-un dialog politic susținut. Nu ne trebuie declarații de iubire: avem nevoie de iubire, pur și simplu. Adică de implicare altruistă, responsabilă, precum și de o speranță robustă în viitorul nostru comun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
