Testamentul lui Roberto Bolaño

 Traducerea în română a romanului „2666”, de peste o mie de pagini și publicat postum, a fost un adevărat eveniment literar.

Redau aici ceea ce au spus editorii la publicarea acestei cărți: „Romanul este scris în ultimii trei ani ai lui Bolaño, într-o cursă contra cronometru cu moartea. Alcătuit din cinci părți pe care autorul, într-o încercare de a asigura viitorul financiar al copiilor săi, le intenționa publicate drept cinci romane separate, „2666” a apărut totuși drept o singură carte, valoarea literară a ansamblului fiind mult prea mare pentru a fi divizat din rațiuni comerciale. Toate cele cinci părți contribuie la configurarea unui spațiu în care crima și literatura sunt două fețe ale aceluiași mister. Orașul Santa Teresa din deșertul Sonora, la granița Mexicului cu SUA, este scena unor crime în serie împotriva femeilor, dar și destinația finală a celui mai important scriitor german al secolului trecut, Benno von Archimboldi (personaj fictiv)”.
De asemenea sunt câteva texte critice pe coperta a patra, care spun destul de multe despre această carte: „La 40 de ani după ce García Márquez a zguduit literatura din temelii cu „Un veac de singurătate”, Bolaño o face din nou. „2666” este, pur și simplu, epocal. Fără îndoială, prima carte mare a secolului XXI” (The Complete Review); „Data viitoare când mai auziți pe cineva vorbind de „moartea romanului”, dați-i în cap cu „2666”. Și apoi puneți-l să-l citească.” (Boyd Tonkin, The Independent).

Cele cinci părți ale romanului îl au în centru pe scriitorul german Benno von Archimboldi, pseudonimul lui Hans Reiter. În prima parte, un grup de critici literari, o englezoaică, un francez, un italian și un spaniol, îl caută pe Archimboldi. În căutarea lor, între poveștile de dragoste ale celor trei bărbați pentru englezoaică și a obsesiei pentru scriitorul german, ajung în orașul Santa Teresa din deșertul Sonora, unde sunt ucise sute de femei. În cea de-a doua carte, apare povestea profesorului Óscar Amalfitano, care a interacționat cu criticii, dar și a fiicei lui Rosa. Ziaristul afro-american, Oscar Fate, o salvează de aceste crime pe Rosa în partea a treia a romanului. În cartea a patra, într-un mod lapidar, jurnalistic, dar și cutremurător, sunt descrise peste o sută din crimele petrecute în Santa Teresa. Iar ultima parte cuprinde povestea vieții romancierului Benno von Archimboldi, cu tot ce presupune ea. Al Doilea Război Mondial, prezentat cu toate cruzimile lui, vine să întărească senzația că o crimă e întotdeauna receptată prin modul în care e descrisă. Crimele din Santa Teresa și crimele din război, cumva, puse față în față, prin felul în care le descrie Bolaño, silesc cititorul să se întrebe care e diferența dintre tragedie și statistică. Și, aș îndrăzni să spun, să își asume un sentiment de vină.

Nu mă pot abține să nu spun că pentru cititorul de limbă română, apariția armatei române și în special a generalului Entrescu e extrem de picantă.

Pe de altă parte, bine documentat, Bolaño îi face dreptate în literatura universală voievodului Vlad Țepeș, explicând diferențele dintre el și (mitul contelui) Dracula.

În final mai adaug doar atât: o carte colosală și o lectură obligatorie.