În ciuda disputelor adesea vehemente privind sensul fascismului, Rusia de azi îndeplineşte aproape toate criteriile pe care cercetătorii tind să le recunoască, scrie în NYT Timothy Snyder, profesor de istorie la Universitatea Yale şi autorul mai multor cărţi despre fascism şi istoria Europei.
Azi Rusia este cea care poartă un război fascist distructiv împotriva Ucrainei. Fascismul nu se limitează la o concepţie despre Hitler – la origine a fost italian, iar apoi a avut adepţi în toată Europa (şi America). Fascismul a luat mai multe forme, dar esenţa lui a fost triumful voinţei cuiva asupra raţiunii.
Rusia îndeplineşte azi criteriile: cultul liderului unic, cultul morţii în jurul celui de-al Doilea Război Mondial, respectiv mitul unui trecut glorios al măreţiei imperiale ce poate fi restaurat abia cu un război distructiv, dar mântuitor, cum pretinde Rusia că duce în Ucraina.
Ucraina a mai fost ţinta unui război fascist – a fost obiectivul principal al lui Hitler în 1941, când şi-a propus să cucerească Uniunea Sovietică pe care o considera un stat evreu. Planul lui era să instaureze regimul său şi să acapareze pământurile fertile ale Ucrainei. Populaţia urma să moară de foame, iar Germania devenea un imperiu. În mintea lui era o sarcină uşoară întrucât URSS era un stat artificial iar ucrainenii populaţie de colonizat.
Asemănările cu războiul actual al lui Vladimir Putin sunt izbitoare. În concepţia Kremlinului, Ucraina este un stat artificial, drept dovadă chiar preşedintele său care este evreu. Raţionamentul este următorul: după eliminarea unei elite restrânse, vor apărea mase care vor fi bucuroase să primească noua conducere.
În contextul actual, Rusia este cea care se opune ca grâul ucrainean să fie exportat în lume, riscând să genereze foamete în sudul global.
Chiar dacă URSS condusă de Stalin s-a definit drept anti-fascistă, asta nu oferă o înţelegere mai clară asupra a ceea ce putem numi fascism. Termenul e foarte confuz în prezent. În 1945, ajutată de americani, britanici şi alţi aliaţi, Uniunea Sovietică a înfrânt Germania fascistă. Însă URSS nu a dovedit o opoziţie coerentă faţă de fascism.
Înainte de ascensiunea lui Hitler la putere, în 1933, în viziunea sovieticilor fasciştii erau doar alţi inamici capitalişti. Partidele comuniste din Europa le considerau pe toate celelalte duşmane. De aceea comuniştii germani şi socialişti nu au putut împiedica ca Hitler să ajungă la putere. După acest fiasco, Stalin şi-a corectat politica şi a cerut coalizarea comuniştilor europeni împotriva fasciştilor.
A fost ceva de scurtă durată, căci în 1939 Germania şi Uniunea Sovietică s-au aliat pentru a invada împreună Polonia. Rusia interzice azi prin lege să se pomenească de acest fapt. Al Doilea Război Mondial este un element esenţial al mitului istoric susţinut de Putin privind nevinovăţia Rusiei şi măreţia pierdută.
„Faptul că Stalin a încurajat Al doilea Război Mondial aliindu-se cu Hitler nu are voie să fie spus şi nici gândit”, scrie istoricul Timothy Snyder.
Atitudinea flexibilă faţă de fascism a lui Stalin este esenţială pentru a înţelege ce se întâmplă azi – fascismul a fost pe rând ceva indiferent, rău şi acceptabil, până când Germania a invadat URSS. Dar fascismul nu avea contururi clare: comuniştii erau erau epuraţi drept fascişti în procese demonstrative; pe parcursul Războiului Rece, americanii şi britanicii erau fasciştii. În plus, „anti-fascismul nu l-a împiedicat pe Stalin să vizeze evreii în ultimele sale epurări şi nici pe succesorii lui să facă complice Israelul cu Germania nazistă.
„Cu alte cuvinte, anti-fascismul sovietic a fost o politică a lui noi versus ei. Ăsta nu e un răspuns la fascism. Până la urmă, fascismul începe, cum spunea gânditorul nazist Carl Schmitt, de la definiţia inamicului. Din pricina faptului că anti-fascismul sovietic nu însemna mai mult decât reprezentarea unui inamic fascismului i s-a oferit o intrare pe uşa din dos care i-a permis să revină în Rusia.
În Rusia secolului XXI, anti-fascismul s-a transformat în dreptul liderului rus să-şi definească inamici ai ţării sale. Fasciştii reali ai Rusiei precum Alexandr Dughin şi Alexandr Prohanov au primit spaţiu în mass-media. Şi Putin însuşi s-a inspirat din opera unui fascist dintre cele două războaie, Ivan Ilin. În concepţia preşedintelui rus, un <fascist> sau un <nazist> este doar cineva care i se opune lui sau respinge planul său de a distruge Ucraina. Ucrainenii sunt nazişti doar pentru că nu vor să accepte faptul că sunt ruşi şi opun rezistenţă.
Un călător în timp din anii 1930 nu ar avea nicio dificultate în a identifica regimul lui Putin drept fascist. Simbolul Z, marşurile, propaganda, războiul ca act al violenţei purificatoare, gropile cu morţi din jurul oraşelor ucrainene sunt toate foarte clare. Războiul împotriva Ucrainei nu semnifică doar o întoarcere la câmpul de luptă fascist tradiţional, ci şi o reluare a limbajului şi practicilor. Alte popoare există ca să fie colonizate. Rusia este nevinovată datorită trecutului său istoric. Existenţa Ucrainei este o conspiraţie internaţională. Răspunsul e războiul.
Din cauza faptului că Putin spune că fasciştii sunt inamicul ar putea fi dificil de înţeles de ce ar putea fi el un fascist. Însă în războiul Rusiei asupra Ucrainei nazist nu îndeamnă decât <inamic subuman> – adică cineva pe care ruşii au voie să-l ucidă. Discursul de ură împotriva ucrainenilor face mai uşoară uciderea lor, aşa cum se poate vedea în Bucha, Mariupol şi în orice teritoriu ajuns sub ocupaţie rusă. Mormintele în masă nu sunt un neînsemnat accident de război, ci consecinţa logică a unui război fascist distructiv”.
Timothy Snyder
NYT.
