Economie

Top 10 gadgeturi în 2010. Care credeţi că au fost cele mai bune?

Google a băgat spaima în producătorii de telefoane mobile

Cine a provocat cutremurul? Fără nicio îndoială Android, sistemul de operare pentru telefoane mobile, pus la punct de gigantul american Google. Cifrele spun tot: în semestrul al II-lea din 2009, pe segmentul sistemelor de operare pentru telefoanele mobile, Android avea 3,5% din piaţă; anul acesta, în acelaşi semestru, Android a ajuns la 25%.

Asta i-a trezit pe ceilalţi competitori, care au avut scăderi: Research In Motion, producătorul Blackberry,  a trecut de la 20% la 14%, Apple, prin sistemul de operare iOS, a scăzut cu un procent şi a ajuns la 16%. Cel mai grav a fost pentru cei de Nokia: au rămas lideri, însă sistemul lor de operare a scăzut de la 44% la 36%. Această schimbare a pieței i-a făcut pe marii competitori să creadă că pot pierde aproape totul în foarte scurt timp.

Pe lângă această bătălie de marketing, dacă ar fi să ne referim la gadgeturile lansate, putem spune că anul 2010 a fost al tabletelor. Toate companiile au făcut câte una. Tot anul acesta a apărut, pentru toată lumea, 3D-ul pe televizor. Am luat la puricat toate lansările, iar în funcţie de prezenţa mediatică şi de cât de inovative au fost am făcut un top al celor mai interesante gadgeturi lansate în 2010. Una dintre reguli a fost să fie prezente şi în România.    

1. Tableta iPad. Potrivit companiei de cercetare Bernstein, Apple a devenit gadgetul cu cea mai rapidă creştere de vânzări din istorie – peste trei milioane de bucăţi vândute în 2 luni şi jumătate de la lansare. În America, 500.000 au fost vândute dintr-un foc în prima săptămână.  iPad a creat o nouă revoluţie, majoritatea companiilor concurente s-au orientat către un produs care să intre pe acelaşi segment. 

Apple iPad Commercial from SLSHS RebelReport on Vimeo.

2.Samsung Galaxy Tab. Tableta coreenilor a atins un milion de clienţi în două luni. E unul dintre cei mai puternici competitori ai tabletei lansate de Steve Jobs. A fost lansată la începutul lunii octombrie şi trebuie să ţinem cont șş de faptul că nu a avut aceeași strategie de marketing ca dispozitivul celor de la Apple.

“Always There 4U” 60 Seconds from embeddedin.la on Vimeo.

3. Televizorul 3D. Se spunea că va fi noua revoluţie din fața televizorului. În primăvară, imediat după lansarea primelor televizoare 3D, stocul s-a epuizat din prima săptămână, chiar dacă unul costa în jur de 2.000 de euro. Acum sunt din belşug, iar interesul s-a mai domolit un pic. Cu toate acestea, rămâne un moment istoric, cel în care tehnologia 3D a devenit accesibilă la scară largă.

Samsung 3D Commercial from Anglo Filming on Vimeo.

4. iPhone 4. Este un produs care a îngroşat serios profiturile Apple de anul acesta. Ei bine, în primele 24 de ore de la lansare, s-au vândut peste 600.000 de unități, iar din cauza cererilor foarte mari, sistemul de comandă on line a fost dat peste cap şi s-a blocat.

iphone commercial from Aleksandar Yonchev on Vimeo.

5. Windows 7. Sistemul de operare pentru telefoane mobile făcut de Microsoft a fost ca o gură de oxigen. Archim Bergm, vicepreședintele Microsoft, spunea, la începutul lunii decembrie, că în aproximativ o lună și jumătate s-au vândut peste 1,5 milioane de telefoane care folosesc Windows Mobile 7. Sistemul vine ca un competitor al Android.

HTC Mondriaan AT&T Commercial, #2 from Mobile Cowboys on Vimeo.


6.  Xbox 360 Elite Slim.
Noile modele de console pentru jocuri pe televizor produse de Microsoft  au fost lansate şi în România. Marele avantaj al acestui model este compatibilitatea cu cel mai recent model Kinect. Noul model îţi dă posibilitatea, prin intermediul unor senzori, să controlezi jocurile doar prin intermediul corpului, fără a mai folosi alte dispozitive.

7. Dell Streak. Primul competitor al iPad  s-a bazat pe dimensiunile sale reduse, pe faptul că poate încăpea foarte uşor în buzunar. De fapt este o combinație între un smartphone şi o tabletă şi are trei funcții dezvoltate: socializarea online, divertisment şi navigarea pe internet. 

8. Google Nexus One. Primul telefon al celor de la Google, care şi-au dorit să împingă sistemul de operare Android şi mai mult în topul popularităţii, s-a lansat chiar la începutul anului. Vânzarea s-a făcut prin comandă online. Nexus One are display de 3.7 inch, memorie RAM de 512, procesor de 1Ghz şi cameră de 5 megapixeli.  

9. Sony Vaio P. PC-ul de buzunar are sistem încorporat 3G Everywair care facilitează conexiunea la internet prin intermediul reţelelor mobile. Pe rama ecranului, în laterale, au fost montate două butoane de mouse şi un touch pad. Este prima serie de notebook-uri Sony cu GPS integrat şi busolă digitală.

10. Benq S11. Prima cameră video din lume care înregistrează full HD şi are funcţii de proiector. Camera e mică, nu depăşeşte dimensiunile unui telefon mobil şi încape lejer în buzunarul de la blugi. Are ecran de 3.5 inch, rezoluţia imaginii de 16 MP şi iluminare de tip LED.  

Sursa: Evz.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *