Economie
Transnistria produce tot mai puține mărfuri

Potrivit așa-zisului Minister al Dezvoltării Economice din regiune mai mult de o treime din producţia industrială a fost asigurată de energetică, care a produs energie electrică în sumă de 1,395 miliarde de ruble, ceea ce reprezintă doar 69% din nivelul anului trecut.
Pe locul doi se află metalurgia – 734,6 milioane de ruble, în creștere cu 40,3%, iar pe locul trei se află industria uşoară, care a produs mărfuri în valoare de 582 de milioane.
Cel mai mare nivel al producerii a fost înregistrat de întreprinderile private – 3 miliarde de ruble, iar cele „de stat" – de 5 ori mai puțin.
Timpul.md