În timp ce Guvernul concediază periodic zeci de mii de angajaţi pentru a mai face economii, România înregistrează anual pierderi estimate la cîteva sute de milioane de euro din relaţia de pe piaţa gazelor cu Rusia.

Această ţară a primit din partea României de ani buni posibilitatea exportului de gaze Gazprom către Bulgaria, Turcia, Grecia şi Macedonia, prin reţeaua de tranzit din Dobrogea, la tarife şi în condiţii ţinute la secret. O privire aruncată asupra veniturilor înregistrate de state vecine indică însă situaţia dezavantajoasă în care se găseşte România. Tarifele de tranzit, sursă importantă de venituri pentru bugetele tuturor ţărilor europene pe teritoriul cărora trece gazul rusesc, au suferit creşteri importante în ultimii ani.

Dacă în 2007 Ucraina practica un preţ de tranzit pentru gazul rusesc de 1,7 dolari la mia de metri cubi transportată la 100 de kilometri, la finele lui 2010 tariful ajunsese la 2,5 dolari. O creştere de aproximativ 50% în doar trei ani. Tariful practicat de ucraineni în relaţia cu Gazprom a ajuns la 3,1 dolari în a doua jumătate a anului trecut, deci la aproape dublul celui din 2007.

Din cele 100 de miliarde de metri cubi de gaze transportaţi ucrainenii câştigă două miliarde de euro anual, potrivit datelor cuprinse într-un raport FMI şi furnizate de către agenţia de presă rusă Ria Novosti.

România, de 30 ori mai puţin decât Ucraina

Desigur că România nu este atât de importantă pentru tranzitul gazului rusesc pe cât este Ucraina şi ca urmare nici veniturile înregistrate din tranzit nu pot atinge cele două miliarde de euro obţinute de ţara vecină. Prin Ucraina trece practic cea mai mare parte a exportului de gaze al Gazprom către vestul Europei. România este însă şi ea importantă pentru exporturile către cele patru ţări sudice menţionate. Sumele încasate de Transgaz sunt departe de cele ale omoloagei ucrainene, Naftogaz. Potrivit raportului administratorilor Transgaz, pe 2012, compania de stat a obţinut din tranzitul de gaz prin conductele dobrogene 275 milioane lei, adică 60 de milioane de euro. Suma e infimă dacă ne gândim că cele trei conducte au o capacitate de 28 miliarde de metri cubi. Se estimează că gradul de folosire a capacităţii de tranzit este de 30%, deci prin cele trei conducte trece anual o cantitate de 8-9 miliarde de metri cubi destinată celor patru ţări. Bulgaria care este total dependentă de importurile de gaz îşi asigură necesarul, peste 2 miliarde de metri cubi anual prin România de la Gazprom.

Discrepanţa dintre veniturile ce revin României şi cele înregistrate de alte ţări în tranzitul gazelor Gazprom este explicabilă prin cele trei contracte semnate de-a lungul anilor de către companiile de gaze din Rusia, Bulgaria şi România. Dacă ucrainenii negociază cu ruşii tarife în funcţie de cantitatea şi distanţa transportată (la mia de metri cubi şi suta de kilometri), negociabile anual, România pune la dispoziţie Rusiei reţeaua din Dobrogea contra unui tarif de rezervare a capacităţii, indiferent de cantitatea transportată. In relaţia cu Bulgaria suma este fixă, neprecizată, deoarece toate contractele de tranzit ale Transgaz sunt secretizate.

Modalitatea de plată folosită în relaţia cu Gazprom este total anacronică. Ea a fost mai degrabă potrivită epocii socialiste în care ţările blocului răsăritean derulau obiective comune de investiţii, negociate la nivel politic.

Tranzitul de gaz către cele patru ţări menţionate se face prin trei magistrale separate total de Sistemul Naţional de Transport al Transgaz, cu o lungime însumată de 550 kilometri ce intră în ţară la Isaccea-Tulcea şi ies la Negru Vodă – Constanţa. Magistralele au fost construite în perioada 1974-1996 şi au un diametru cuprins între 1 şi 1,2 metri.

Ruşii nici nu vor să audă de negocieri

Temătoare să nu supere marele vecin de la est, mai toate guvernele României s-au codit să deschidă subiectul renegocierii cu Rusia a contractelor pentru conductele 2 şi 3. Eschiva nu a putut fi evitată la infinit. În 2009, Comisia Europeană a deschis împotriva României o procedură de infringement acuzându-ne de nerespectarea legislaţiei europene în domeniul pieţei gazelor. Mai precis, CE ne-a acuzat că nu oferim şi un flux invers de transport (dinspre Bulgaria), o interconectare cu STN a conductelor dedicate exclusiv ruşilor şi că nu asigurăm transparenţă privind contractul cu Gazprom. Cazul a fost înaintat în toamna lui 2011 de către CE Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene. De ochii CE, România a deschis negocierile cu Rusia, însă, în pofida scurgerii unei perioade importante de timp, progresele întârzie să apară. Totodată, au fost denunţate convenţiile semnate cu partea rusă în 1986 şi 1996 privind exploatarea conductelor 2 şi 3. Convenţiile îşi produc însă efectele până în perioada 2015-2016, atunci când expiră ambele. Negocierile sunt mai degrabă blocate. ”Ruşii nu sunt de acord cu rediscutarea şi nici cu prevederile Pachetului 3 Energie”, ne-au declarat oficiali apropiaţi discuţiilor. De voie de nevoie Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a stabilit o nouă modalitate de tarifare a transportului prin prima conductă şi o procedură de licitare a capacităţii de transport a acesteia. In cazul celorlalte două conducte nu s-a ajuns la variante pe placul CE.

Relaţiile România-Rusia în schimburile de gaze sunt marcate de o puternică asimetrie. Ruşii au dreptul să exporte cât gaz vor către Bulgaria, Turcia, Macedonia, prin conductele din Dobrogea, la tarife bătute în cuie, moştenite din perioada frăţiei socialiste, iar românii au voie să importe gaz pentru consumul intern la preţuri cât de mari vor ruşii.

Modelul ucrainean de negocieri

Dacă în România cele două probleme, respectiv cea a tranzitului de gaz rusesc pe teritoriul României şi cea a importurilor din Rusia, sunt tratate şi privite separat de oficialii români, Ucraina a negociat cu ruşii ambele aspecte în mod corelat. ”Vreţi tarife mici de tranzit daţi-ne gaz ieftin”, este esenţa mesajului ucrainean către Gazprom. În 2008, între Rusia şi Ucraina a apărut chiar un război al gazelor. Ucrainenii au ameninţat atunci cu o creştere a tarifelor de tranzit de 5-6 ori până la nivelul considerabil de 9,32 dolari pe mia de metri cubi şi suta de kilometri. In prezent ucrainenii plătesc pentru gazul rusesc în jurul a 400 de dolari pe mia de metri cubi cu 30-50 de dolari mai puţin decât România. Potrivit publicaţiei ruse Izvestia, Gazprom ar livra cel mai ieftin gaz în vestul şi nordul Europei, probabil din cauza concurenţei făcute pe aceste pieţe de către gazul norvegian (minimul este 313 dolari pentru livrările în Marea Britanie), iar cel mai scump gaz este livrat în Macedonia (564 dolari).

Sursa: Românialiberă.ro