CSI / Rusia

UE a adăugat încă 33 de nume în lista cu sancțiuni împotriva Rusiei

UE a dat undă verde acordării unui împrumut de un miliard de euro Ucrainei şi reducerii taxelor vamale pentru produsele exportate în comunitate. Iar preşedinţii Statelor Unite şi Rusiei au discutat la telefon despre situaţia din ţara vecină.

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, l-a chemat pe preşedintele SUA, Barack Obama, să nu admită vărsări de sânge în estul Ucrainei. Putin insistă că actuala criză are la bază incapacitatea Kievului de a ţine cont de interesele enticilor ruşi. Obama, la rândul său, a declarat că intervenţia Rusiei este inadmisibilă. Iar oficialii europeni au decis că în următoarele zile, vor adăuga 33 de nume ale unor persoane de la Kiev şi Moscova, vinovate de criza din Ucraina.

"Am decis să extindem lista persoanelor vizate de îngheţarea bunurilor şi a interdicţiilor de călătorie. Felicităm autorităţile ucrainene pentru respectarea legislaţiei şi lansarea umor operaţiuni într-o manieră cumpătată. Încurajăm guvernarea de la Kiev să contribuie în continuare la reducerea tensiunilor", a declarat şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.

Anterior, şeful diplomaţiei britanice a declarat că nu există dubii că Rusia este implicată în tensionarea crizei din Ucraina.

sursa: publika.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *