Economie

UE oferă 50 milioane lei agricultorilor din R. Moldova afectați de secetă

Kristalina Georgieva, Comisar European pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţie la crize a declarat în cadrul unei conferințe de presă comună cu primul-ministru Vlad Filat, că acest ajutor financiar este destinat sprijinirii agricultorilor care au fost afectaţi de secetă. Banii vor fi puşi la dispoziţia Republicii Moldova luna următoare.

Premierul a subliniat că acest de ajutor vor beneficia agricultorii care au avut cel mai mult de suferit în urma secetei din acest an. „Acţiunile care urmează să fie întreprinse vizează acordarea suportului pentru procurarea de furaje în valoare de 12 milioane lei. De asemenea, pentru fiecare hectar semănat cu grâu se va oferi o subvenţie de 200 de lei şi, la nivel de suplinire a fondului de subvenţionare în agricultură, vom lua decizii atunci când vom aproba bugetul”, a explicat Filat.

Seceta din vara acestui an a cauzat prejudicii sectorului agricol de trei miliarde de lei, inclusiv 2,5 miliarde de lei constituie pierderi ce vizează cultivarea cerealelor şi 0,5 miliarde de lei – în domeniile horticultură şi creşterea animalelor. Cele mai afectate de secetă sunt raioanele Cahul, Cantemir, Căuşeni, Taraclia şi UTA Găgăuzia, notează Moldpres.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *