Cerintele lui Dodon
În sprijinul pretenţiilor lor, autorii sesizării au invocat „lipsa de legitimitate şi pondere incertă” a Guvernului învestit, precum şi „legitimitatea redusă a Parlamentului”, anexând la sesizare un sondaj de opinie şi articole de presă.
Adiţional, în sesizare autorii reclamă la Curte faptul că „liderii opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare (Dodon Igor, Renato Usatîi şi Adrian Năstase)” au fost citaţi pentru audieri la Ministerul Afacerilor Interne pentru data de 21 ianuarie 2016, ora 8.30.
Conluziile curțiii
În temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin. (1) lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea privind controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului și decretelor Preşedintelui Republicii Moldova ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
Articolele 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. g) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale abilitează deputații în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.
În speță, Curtea reține că autorii sesizării invocă în esență încălcarea procedurii de învestire a Guvernului.
Curtea reține că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele/actele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.
Curtea menționează că învestirea Guvernului este reglementată de articolul 98 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului, care acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
Astfel, Curtea este competentă să examineze exclusiv respectarea normelor de rang constituţional, în speţă întrunirea condiţiei exprimării votului majorității deputaților aleși, prevăzută de articolul 98 alin. (3) din Constituţiei. Curtea reţine că acest aspect al procedurii de învestire a Guvernului nu a fost disputat/contestat de către autorii sesizării.
Cu privire la competenţa ratione materiae de a examina actele de învestire a Guvernului, Curtea reiterează că a statuat în jurisprudența sa anterioară următoarele:
„Este de remarcat că, prin natura sa juridică, Hotărârea Parlamentului de învestitură a Guvernului nu are caracter normativ. Ea constituie o expresie a voinţei politice a legislativului, prin care se acordă vot de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului […].
Parlamentul, luând în dezbatere Programul de activitate propus de executiv, nu îl aprobă printr-un act al său, ci îl acceptă, în sensul că prezentarea şi acceptarea în principiu a Programului sunt, de fapt, elemente ale procedurii de învestitură a Guvernului.”
[HCC nr. 34 din 5 noiembrie 1998]
Astfel, urmând jurisprudenţa sa anterioară (HCC nr. 34 din 5 noiembrie 1998), Curtea reţine că Hotărârea Parlamentului nr. 1 din 20 ianuarie 2016, prin care s-a exprimat votul de încredere, fiind un act eminamente politic, nu este susceptibil controlului de constituţionalitate.
În partea ce ţine „dezbaterea” propriu-zisă a programului de activitate şi a listei Guvernului, Curtea reţine că aceasta este o procedură ce ţine exclusiv de autonomia parlamentară, fiind dezvoltată prin prevederile Regulamentului Parlamentului. În acest context, Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa constantă referitoare la pretinse încălcări ale prevederilor Regulamentului Parlamentului, a statuat următoarele: „[E]ste conform Constituţiei şi practicii Curţii Constituţionale faptul că controlul de constituţionalitate nu se extinde asupra actelor de aplicare a dispoziţiilor regulamentare. Aplicarea Regulamentului este o atribuţie a Parlamentului. Orice imixtiune în această activitate din partea unor autorităţi publice extraparlamentare, inclusiv din partea Curţii Constituţionale, poate fi calificată ca o încălcare a autonomiei legislativului. În cazul contestării unor acţiuni concrete de aplicare a regulamentului, este constituţională folosirea mijloacelor şi procedurilor exclusiv parlamentare.”
[Hotărârea Curţii Constituţionale nr.5 din 28.09.2000]
Prin urmare, Curtea constată lipsa competenţei ratione materiae de a examina procedurile de învestire a Guvernului desfăşurate în cadrul exercitării autonomiei parlamentare.
Pentru aceleaşi motive, Curtea nu este competentă să verifice constituţionalitatea unui act eminamente politic emis de Preşedintele Republicii Moldova în procesul învestirii unui Guvern.
De asemenea, Curtea nu are competenţa de a verifica constituţionalitatea citării cetăţenilor menţionaţi în sesizare de către Ministerul Afacerilor Interne, aceasta fiind competenţa exclusivă a instanţelor de drept comun.
În partea ce ţine de pretenţiile privind „lipsa de legitimitate şi ponderea incertă” a Parlamentului şi a noului Guvern, Curtea reţine că este competentă să examineze exclusiv constituționalitatea, nu şi legitimitatea unor acte. Curtea reţine că este în imposibilitate de a deduce semnificaţia sintagmelor „pondere incertă” şi „legitimitate redusă”, la fel cum nu este în măsură să pună la baza controlului de constituţionalitate sondajele de opinie sau articole de presă.
Din considerentele mentionae mai sus, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii şi, deci, nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Sursa: constcourt.md
