Social

ULTIMA ORĂ! Copilul din Cupcini, căzut de la etaj, transportat de urgență la spitalul din Bălți. În ce stare se află micuțul

Copilul de 7 ani, căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit din orașul Cupcini, raionul Edineț se află într-o stare gravă cu multiple traumatisme. Șeful Spitalului Raional Edineț a comunicat pentru TVNord că s-a luat decizia ca acesta să fie transferat la IMPS SC Bălți pentru ca starea acestuia să fie stabilizată, potrivit Realitatea.md.

„Stare gravă, traumatism asociat, a fost consultat de două ori de către aviația sanitară și acum îl transportă la Bălți. Aseară intervenții nu s-au făcut, deoarece era șoc traumatic și era risc major. Este traumatizată mânuța, cutia toracică și cutia abdominală, tot lovit”, a declarat Șeful Spitalului Raional Edineț, Anatolie Guțu.

Vă amintim că un băiețel în vârstă de 7 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit din orașul Cupcini, raionul Edineț. Cazul s-a întâmplat miercuri seara, 28 iunie, în jurul orei 18:00.

Astfel, în cadrul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că geamul apartamentului era deschis, iar la un moment dat băiatul a urcat pe pervaz, s-a sprijinit de plasă și a căzut în gol.

Astăzi, avocatul Eduard Rudenco a anunțat, într-o postare pe Facebook, că băiatul se află în stare gravă, iar medicii de la spitalul din Edineț nu-i pot acorda asistență medicală necesară, din cauza lipsei utilajului necesar. Tatăl copilului spunea că, după mai multe ore de așteptare, a venit o ambulanță, care urma să-l transporte pe băiat la spitalul din Bălți, potrivit sursei citate.

De asemenea, menționăm că și ministra Sănătății, Ala Nemerenco a venit cu o reacție.

„Cu referire la cazul copilului căzut de la geam la Edineț, rog respectuos să nu veniți cu intervenții de genul „cât costă viața unui copil” și atacuri asupra medicilor care luptă toți pentru viața copilului. Starea copilului e foarte gravă. La moment în Edineț se află deja a doua echipă de specialiști din Chișinău care în Consiliu au decis tactica de mai departe a cazului. Dacă starea copilului ar fi permis, era demult transferat. Era nevoie de stabilizare, traumatismele sunt foarte grave”, a menționat ministra sănătății.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *