Actualitate

ULTIMA ORĂ! Fostul șef SIS, Vasile Botnari, rămâne în Penitenciarul nr.13

Marți, Curtea de Apel Chişinău a menţinut mandatul de arestare în Penitenciarul nr. 13 pe numele fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Vasile Botnari. Acesta este cercetat penal pentru îmbogăţire ilicită, transmite Anticorupție.md.

Avocaţii au contestat decizia Judecătoriei Chişinău privind prelungirea mandatului de arestare cu încă 30 de zile. Decizia Curţii de Apel este irevocabilă.

Vă amintim că Vasile Botnari este vizat în cadrul unei cauze penale, pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică.

Fostul director al SIS a fost reținut la data de 29 martie, fiind vizat într-un dosar privind îmbogățirea ilicită.

De asemenea, PA a efectuat percheziții la domiciliul lui Vasile Botnari, după care l-au reținut pentru 72 de ore. Ulterior, procurorii Anticorupție au solicitat mandat de arest pentru 30 de zile, iar pe 1 aprilie acesta a fost plasat în arest preventiv în izolatorul CNA pentru 25 zile.

Mai târziu, la 20 aprilie, Judecătoria Chișinău printr-o decizie l-a transferat în arest la domiciliu, însă Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea instanței și a dispus plasarea acestuia în arest la Penitenciarul nr.13.

Vasile Botnari a fost transferat din arest la domiciliu în arest în izolator în data de 5 iulie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *