Un aliat al lui Putin se îndoiește că gazoductele Nord Stream au fost aruncate în aer de un grup pro-ucrainean
Unul dintre principalii aliați ai lui Vladimir Putin a declarat luni, 13 martie, că se îndoiește că gazoductele Nord Stream au fost aruncate în aer de un grup pro-ucrainean și a precizat că Moscova încă nu știe cine anume a fost în spatele atacurilor, relatează Interfax.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, a declarat că Ucraina nu a câștigat nimic din distrugerea conductelor.
Presa germană și cea din Statele Unite au relatat că comunitatea americană de informații crede că un grup pro-ucrainean s-a aflat în spatele exploziilor din septembrie care au afectat grav conductele.
Rusia a calificat incidentul drept un atac terorist și a sugerat că în spatele acestuia s-ar afla țări occidentale.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a reiterat poziția Moscovei privind necesitatea unei anchete internaționale în legătură cu exploziile, afirmând că „acesta este un precedent prea periculos: comiterea unui atac terorist împotriva unei infrastructuri energetice internaționale critice”.
La rândul său, și aliatul fidel al dictatorului rus, Dmitri Medvedev a calificat drept „propagandă americană ignorantă” ideea că un grup pro-ucrainean neafiliat nimănui ar fi putut detona acele conducte.
„Ei trebuie să fi fost luptători solitari împotriva blestemaţilor de moscoviţi. Nişte nemernici fără glorie care salvează lumea. S-au scufundat în mare, au aruncat în aer două conducte imense pe fundul mării şi au dispărut în apus. Neobservaţi. Într-o mare plină de nave NATO şi de sisteme internaţionale de observare”, a declarat acesta.
Presa a scris despre un grup pro-ucrainean
Cotidianul The New York Times a afirmat că un grup pro-ucrainean ar putea fi în spatele exploziilor care au incapacitat gazoductele construite pentru a livra gaz rusesc Germaniei.
De asemenea, sursa citată a subliniat însă că nu există nicio dovadă care să lege atacul de guvernul Ucrainei sau alte structuri ale statului ucrainean.
Un reportaj separat difuzat de ARD, radiodifuzorul public al Germaniei, și ziarul Zeit afirmă că autoritățile germane au reușit să identifice ambarcațiunea folosită în timpul misiunii de sabotaj, potrivit Hotnews.
Potrivit surselor citate un grup de 5 bărbați și o femeie a închiriat un iaht de la o companie din Polonia deținută de cetățeni ucraineni.
În urma acestor relatări, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a negat vineri orice legătură a ţării sale cu exploziile care au avariat în septembrie 2022, gazoductele Nord Stream, scrie Agerpres.