Un aliat al SUA se răzgândeşte şi nu mai cumpără elicoptere rusești
Miercuri, Filipine, care are o alianţă militară cu SUA, a anunţat oficial că a anulat un contract semnat anul trecut pentru cumpărarea a 16 elicoptere militare din Rusia în valoare de 228 de milioane de euro, deşi a plătit un avans. Ministerul apărării din Manila a confirmat ceea ce presa deja vehicula, relatează AFP cu referire la Hotnews.
De asemenea, ministerul apărării de la Manila a confirmat că decizia a fost luată de fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte, aşa cum anunţase presa.
Totodată, AFP reaminteşte că între SUA şi Filipine există de multă vreme o alianţă militară şi pune rezilierea contractului pe seama sancţiunilor americane împotriva Rusiei.
Un purtător de cuvânt al ministerului, Arsenio Andolong, nu a menţionat însă aceste sancţiuni când a declarat că oficializarea deciziei este în curs în cadrul instituţiei pe care o reprezintă.
El a dat asigurări că anularea proiectului de către guvernul precedent este urmarea “unor modificări ale priorităţilor, care au devenit necesare din cauza evoluţiilor politice mondiale”.
Felipine plătise deja un avans pentru elicopterele ruseşti
În martie, Delfin Lozenzana, ministru al apărării în mandatul lui Duterte, afirma că achiziţia elicopterelor este în continuare de actualitate şi că s-a plătit şi un avans, înaintea declanşării invaziei ruse în Ucraina, care a atras sancţiunile împotriva Moscovei.
Acelaşi oficial a susţinut însă săptămâna trecută că fostul preşedinte s-a răzgândit înainte de transferul de putere din 30 iunie către noul şef al statului, Ferdinand Marcos Jr., care a confirmat decizia.
„Nu ştiu dacă mai putem recupera banii, deoarece rezilierea contractului este din partea noastră”, a explicat Lozenzana presei.
Miercuri, 10 august, ambasada rusă la Manila nu a răspuns solicitării AFP de a comenta.
Ambasadorul filipinez la Washington, Jose Romualdez, a explicat AFP că motivul anulării este agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Din februarie, când ocupanții ruși au intrat în Ucraina, Statele Unite şi aliaţii lor au impus o serie de sancţiuni cu scopul de a izola Moscova de sistemul financiar mondial şi de a întrerupe sursele de finanţare a războiului.
SUA oferă alte elicoptere
Diplomatul citat de AFP a afirmat că ţara sa se teme şi de efectele unei legi americane din 2017, conform căreia sunt supuse sancţiunilor orice persoane care efectuează tranzacţii cu entităţile ruse din domeniile informaţiilor sau apărării.
„Statele Unite ne propun alte elicoptere pentru a face faţă necesităţilor noastre”, a mai adăugat el.
Filipinele au început din 2012 un program de modernizare a armatei. Militarii filipinezi mai folosesc încă elicoptere din timpul războiului din Vietnam şi nave americane din cel de-al doilea război mondial.