CSI / Rusia

Un depuat rus a propus crearea unui bloc de țări după modelul URSS

Deputatul Mihail Şeremet, care reprezintă Crimeea (peninsula ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014) în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) a propus marţi, 9 august, într-un interviu acordat agenţiei oficiale de presă RIA Novosti crearea ”unei asociaţii voluntare de state suverane” după modelul URSS pentru a contracara ceea ce el a numit ”expansiunea şi agresiunea occidentală”, relatează Izvestia cu referire la Agerpres.

„URSS descuraja NATO în dorinţa sa de a-şi aservi şi coloniza lumea întreagă. Consider oportună revenirea la un sistem colectiv de unificare benevolă a unor state suverane într-un bloc militaro-politic şi economic, capabil să contracareze efectiv expansiunea şi agresiunea occidentală”, a declarat deputatul rus.

Prototipul noii confederaţii ar putea fi Uniunea Sovietică, a declarat acesta, spunând că această ”uniune ar permite ţărilor să-şi păstreze şi să-şi consolideze suveranitatea” pe care SUA încearcă să o erodeze.

Parlamentarul rus a subliniat în interviul pentru RIA Novosti că, în ceea ce priveşte dimensiunile, noul bloc ar putea depăşi graniţele fostei URSS.

La ora actuală Rusia are, potrivit acestuia, capacitatea şi potenţialul de a asigura inviolabilitatea graniţelor şi securitatea noii entităţi. El nu a spus care state ar putea intra în acest ”URSS 2.0”, notează publicaţia ucraineană Focus.

Noul bloc, afirmă el, va fi o uniune de membri cu drepturi egale, în care ţările îşi respectă reciproc suveranitatea şi cultura.

Ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov a declarat în luna iulie că preşedintele rus Vladimir Putin i-a distrus moştenirea prin declanşarea războiului pe scară largă în Ucraina.

Cel mai acid președinte ai Rusiei, Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Securităţii Rusiei și un apropiat al lui Putin, recent, a declarat că lumea a început să ţină cont de Rusia după războiul acesteia în Ucraina, aşa cum era pe vremea Uniunii Sovietice, potrivit sursei citate.

Secretarul de stat american Antony Blinken declarase la 9 ianuarie că, în plan geopolitic, autorităţile ruse aspiră la refacerea ordinii care a domnit în perioada URSS, ceea ce este ”inacceptabil”.

La 21 ianuarie, Ministerul rus de Externe a declarat că nu vede niciun motiv pentru a se vorbi serios despre renaşterea sau restabilirea URSS, subliniind că în politica sa practică Rusia porneşte de la realităţile existente, potrivit oficialului rus.

În acelaşi timp, Vladimir Putin – pentru care căderea URSS la începutul anilor ’90 a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX – a afirmat în iunie 2021 că restabilirea Uniunii Sovietice este inutilă şi inoportună. În caz contrar, Rusia s-ar putea confrunta şi cu probleme sociale care ar fi imposibil de rezolvat, a spus Putin, citat de Izvestia.

În iunie a.c., Putin a comparat politica sa cu cea a ţarului Petru cel Mare.

„Tocmai am vizitat o expoziţie dedicată celei de-a 350-a aniversări a lui Petru cel Mare. Este uimitor, dar aproape nimic nu s-a schimbat. (…) El recupera şi întărea” ţara, a declarat Putin într-o întâlnire cu antreprenori ruşi.

„Din câte se pare, ne revine şi nouă să luăm înapoi şi să întărim”, a mai adăugat el, părând să facă aluzie la ofensiva rusă în Ucraina, potrivit AFP.

Vă amintim că Rusia a invadat la 24 februarie Ucraina, a cărei suveranitate şi integritate teritorială avea obligaţia să o garanteze în virtutea Memorandumului de la Budapesta din 1994, într-un război brutal de cucerire, primul de acest fel în Europa după cea de-a doua conflagraţie mondială.

Declaraţiile deputatului rus intervin în timp ce Moscova se pregăteşte de anexarea noilor teritorii ocupate în urma invaziei în Ucraina prin aşa-numite ”referendumuri”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *