Un deţinut condamnat pentru omor a încercat să evadeze din penitenciarul de la Cricova
Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, deţinutul a deteriorat gratiile de la fereastra celulei sale, a reuşit apoi să escaladeze poarta interioară destinată accesului mijloacelor de transport, după care a parcurs blocul administrativ pe acoperiş, atacând santinela de post care se afla în turnul de pază.
Condamnatul a ignorat somaţiile santinelei şi a încercat să treacă de edificiile de pază. Departamentul Instituţiilor Penitenciare anunţă că în aceste circumstanţe a fost aplicată arma de foc. Deţinutul a fost rănit la picior şi a putut fi imobilizat.
Acesta şi-a justificat intenţia de evadare prin faptul că membrii familiei sale nu l-au vizitat în cadrul Zilei uşilor deschise la penitenciar, pe 20 septembrie, când alţi condamnaţi au petrecut o zi alături de soţii, copii şi rude apropiate. Bărbatul are 37 de ani. În anul 2010 a fost condamnat la 17 ani şi 2 luni privaţiune de libertate pentru omor.
Conducerea Penitenciarului nr.15 din Cricova a început o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibilă evadarea condamnatului. În luna august a acestui an din penitenciarele din ţară au evadat doi condamnaţi, dar au fost reţinuţi la scurt timp.
Info-prim.md