Anul acesta aș vrea să vă recomand Vânătoarea (în daneză Jagten), un film danez din 2010. A fost regizat de Thomas Vinterberg, iar rolul principal a fost interpretat de Mads Mikkelsen.
Filmul a concurat la Festivalul de Film de la Cannes din 2012, unde Mikkelsen a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor pentru rolul său. Filmul a obținut și o valoroasă nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin și a fost nominalizat la aceeași categorie la Globul de Aur 2013.
Subiectul este unul extrem de actual și problematic. Un educator de la o grădiniță dintr-o mică localitate ajunge subiectul fanteziei unuia dintre copii, care spune mai departe că l-ar fi văzut dezbrăcat. Toate indiciile par să sublinieze contrariul, dar lumea este scandalizată și se isterizează.
Căzut pradă acestor fantezii, personajul principal este concediat, ostracizat, bătut, iar în final este arestat. Fetița unor prieteni de familie, care stârnise povestea fără nicio intenție, fiind foarte mică, începe să înțeleagă că, într-un fel sau altul, i-a făcut rău omului pe care îl privea ca pe un unchi. Dar când mărturisește că totul e o invenție nevinovată, atât societatea, cât și specialiștii, afirmă că fata se află într-o fază de negare.
Copiii, povestind „grozăvia” între ei, se lasă cuprinși de isterie și încep să „mărturisească” experiențele monstruoase din subsolul educatorului. Arestat de poliție, la percheziție se constată că omul nici măcar nu avea subsol.
Societatea devine și mai agresivă, ignorând acest detaliu semnificativ, și în timp ce educatorul Lucas e arestat, oamenii îl bat pe fiul său, un băiat de vreo 14 ani. Lucas e găsit nevinovat, dar magazinele refuză să îl servească. Momentul de furie și ură ajunge la paroxism când foștii lui amici îi ucid câinele, de care educatorul era extrem de atașat.
În tot acest timp, fetița insistă că a fost o gogomănie, o invenție, dar până ce tatăl fetiței nu acceptă realitatea, societatea continuă tortura fizică și psihică. În fine, când recunoașterea erorii are loc, Lucas e din nou acceptat, însă senzația că e vânat de propriii prieteni nu dispare.
Cred că e inutil să explic de ce mi se pare că acest film ni se potrivește. Trăim într-o societate în care zvonurile simple ne transformă în oameni plini de ură. Fără să simțim nevoia de a încerca să înțelegem cât de adevărat e subiectul urii noastre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
