Un mort şi opt răniţi la Londra (VIDEO)

Update 12:30 Toate victimele atacului comis în noaptea de duminică spre luni cu ajutorul unei dube împotriva unor pietoni în apropiere de o moschee din Londra sunt "musulmani", a indicat un responsabil în antiterorism, Neil Basu, citat de France Presse.
"Toate victimele fac parte din comunitatea musulmană", a indicat acesta într-o conferință de presă, precizând că poliția urmează să stabilească dacă decesul unui om la locul incidentului are legătură sau nu cu atacul, soldat cu 10 răniți.
Update 10.45 Poliţia confirmă că tratează incidentul de la moscheea Finsbury Park, din Londra, drept un act terorism, a anunţat un reprezentant al Scotland Yard, comisarul adjunct Neil Basu, într-o conferinţă de presă. Autorităţile au precizat că atacul a avut loc în timp ce membri ai publicului acordau primul ajutor unui bărbat căzut pe jos. Respectivul bărbat a murit, iar criminaliştii urmează să stabilească dacă decesul a fost o consecinţă directă a atacului sau nu.
În urma coliziunii cu o dubă alba, opt oameni au avut nevoie de internare la spital, dintre care doi sunt în stare foarte gravă, şi două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Toate victimele au fost din comunitatea musulmană, au precizat autorităţile. Oficialul a anunţat că şoferul camionetei implicat în atac a fost arestat pentru tentativă de crimă, dar că suspectul nu a fost interogat încă, pentru că nu s-au încheiat procedurile de arestare. Echipe de ofiţeri specializaţi au verificat duba, dar nu au găsit nimic periculos în ea.
Scotland Yard a subliniat că, în pofida declaraţiilor apărute în presă, potrivit cărora trei oameni s-ar fi aflat în dubă, totul sugerează deocamdată că suspectul arestat a acţionat singur.
Martorii povestesc cum bărbatul a intrat cu mașina în mulțimea care ieșea de la o ceremonie religioasă: L-am prins pe șofer de îndată ce a ieșit din dubă. Voia să fugă. L-am auzit spunând că vrea să îi omoare pe musulmani
Unul dintre martori, care s-a prezentat presei drept Abdulrahman, a afirmat că el și prietenii săi s-au oprit să ajute un bărbat mai în vârstă, care era rănit.
„Acest eveniment teribil s-a întâmplat în câteva secunde. Într-un minut, o dubiță a venit cu viteză spre locul în care ne aflam și a trect peste un bărbat. În jurul lui erau opt – 10 persoane rănite, dintre care unele grav. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt teafăr, dar prietenii mei au fost răniți”, a spus el pentru Associated Press.
„Am reușit să îl prind pe șofer de cum a ieșit din dubiță. Voia să fugă și l-am auzit spunând: <<Vreau să îi omor pe musulmani!>> L-am pus la pământ împreună cu alte persoane și au reușit să îl ținem imobolizat timp de 20 de minute, până când a venit Poliția. Oamenii erau foarte supărați, țipau și se întrebau unde sunt echipajele de poliție și ambulanțele. Ne îndemnau să îl ținem imobilizat și îl întrebau de ce a făcut asta. Oamenii erau la pământ”, a mai spus Abdulrahman, precizând că șoferul i-a cerut să îl omoare.
„I-am spus:„Zi-mi de ce ai încercat să omori oameni nevinovați?”. Când a fost luat de poliție, gestucula și râdea. A făcut asta intenționat”, a mai spus martorul.
În ceea ce privește bărbatul care zăcea pe șosea, Abdulrahman crede că acesta și-a pierdut viața.
La rândul său, Abdikadar Warfa povestește că dubița a accelerat pe strada Seven Sisters și apoi a luat-o la dreapta, pe o alee. Majoritatea victimelor erau tinere, dar printre ele se afla și un bărbat mai în vârstă, a mai spus el.
„Am văzut un bărbat sub dubiță. Sângera. Prietenul meu spune că a trebuit să o ridice și că bărbatul a rostit câteva cuvinte, dar nu am auzit. Eu eram ocupat cu cel care încerca să fugă. Majoritatea victimelor erau tinere. Am încercat să opresc suspectul, unii îl loveau, dar le-am zis să se oprească. Încerca să fugă, dar oamenii au fost mai puternici”, a adăugat el.
Un alt martor, Ratip Alsulaimen spune că până la 10 oameni au fost luați cu ambulanțele.
„Mă așezasem într-o cafenea cu câteva minute înainte. Unul dintre prietni mi-a zis ce se întâmplă în vața moscheei. A zis că mașina a izbit oamenii care ieșeau din moschee, așa că am fugit toți în zona aia, să vedem ce s-a întâmplat. Când am ajuns, ambulanțele luau oamenii la spital. Cred că au fost duși între opt și 10 oameni. Am văzut un bărbat de aproximativ 60 de ani – nu știu dacă mai trăiește. Erau și alte persoane, de 30 – 40 de ani, bărbați și femei. Am fost șocați să auzim veștile, pentru că ne simțeam bine. Rugam pentru pacea celor de la Grenfell Tower”, a mai spus el.
Imaginile video le găsiți aici.
Sursa: romanialibera.ro