Justiție

Un motociclist, reținut după ce a trecut ilegal din Ucraina în Moldova

Un motociclist ucrainean a fost depistat de polițiștii de frontieră în timp ce a încercat să traverseze ilegal frontiera Republicii Moldova.

Incidentul a fost semnalat în apropierea localității Palanca, pe segmentul traseului de tranzit Odesa–Reni. Imediat după recepționarea informației, subdiviziunile Poliției de Frontieră din regiune au fost mobilizate pentru identificarea persoanei.

În urma acțiunilor întreprinse, patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Olănești a reușit să localizeze și să rețină motociclistul, împreună cu mijlocul de transport.

Persoana și motocicleta au fost escortate la sediul Direcției regionale Est, pentru documentarea cazului și stabilirea tuturor circumstanțelor.

În acest context, autoritățile reamintesc că traversarea frontierei de stat este permisă doar prin punctele de trecere autorizate, cu respectarea prevederilor legale.

„Intervenția operativă a polițiștilor de frontieră reconfirmă importanța supravegherii continue și a reacției prompte în prevenirea și combaterea încălcărilor regimului frontierei de stat”, au declarat autoritățile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *