Social

Un nou termen pentru Cotul Morii: Paştele (Cailor ?)

Deşi lucrările trebuiau să fie finalizate până la venirea iernii, pe şantierul de la Cotul Morii ele continuă. Oamenii din această localitate sunt nemulţumiţi de calitatea lucrărilor efectuate de constructori. Mai ales că, în timpul iernii, casele s-au acoperit cu mucegai, s-au deteriorat pragurile şi uşile. „Oamenii nu s-au mutat în case, pentru că acestea nu sunt gata. Nu putem să locuim acolo, deoarece în toamnă constructorii au grăbit lucrările şi acum au apărut mai multe probleme. O parte dintre firme nu lucrează calitativ. Majoritatea sobelor sunt prost construite”, afirmă primarul localităţii, Mihail Merzâncu. Preşedintele raionului Hânceşti, Anatol Chetraru, ne-a asigurat că pereţii care s-au deteriorat în timpul iernii vor fi reparaţi din contul firmelor de construcţii. „Sinistraţii nu trebuie să aibă de suferit. Ei nu poartă nicio vină pentru cele întâmplate. Lucrările trebuiau să fie efectuate în termen”, a spus el. Totuşi, potrivit unor specialişti, faptul că lucrările de finisare a caselor au fost efectuate în perioada rece a anului este doar una dintre probleme. Pavel Caba, preşedintele Federaţiei Patronale a Constructorilor, Drumarilor şi Producătorilor de Materiale de Construcţii „Condrumat”, consideră că aceste probleme au apărut din cauză că, pe timp de iarnă, casele au stat închise ermetic, iar în sobe nu s-a făcut focul, ca pereţii să se usuce. „Le-am spus locatarilor să vină, să aibă grijă de case, să facă focul în sobe, să ventileze încăperile, dar ei n-au făcut aşa ceva. Evident, acum casele respective necesită reparaţii”, a menţionat el.

„Aici, şi localnicii sunt altfel de oameni…”

Până la Paşti, toate casele ar trebui să fie date în folosinţă, dar primarul de Cotul Morii spune că acest lucru e puţin probabil, deoarece „există mai multe probleme”. El se plânge că lucrările la apeduct n-au fost încă începute, iar satul nou se aprovizionează cu apă numai din două fântâni existente. Totodată, o parte din şantier este deconectată de la energia electrică. Vorba e că, spune preşedintelui raionului, unele întreprinderi de construcţii n-au achitat datoriile acumulate la energia electrică: „Sunt unele organizaţii de construcţii care încearcă să pună pe seama sinistraţilor plata pentru energia electrică. Dar, pentru că aceste construcţii se mai află în proprietatea firmelor, anume ele trebuie să achite datoriile…”.

Potrivit autorităţilor, la Nemţeni şi Obileni lucrările se desfăşoară conform graficului şi toate casele vor fi finalizate până la sărbătorile de Paşti. „La Cotul Morii şantierul este mai mare, dar şi localnicii sunt altfel de oameni. Dacă, la primele două şantiere, viitorii locatari au stat toată iarna lângă constructori – i-au ajutat, erau ca gospodari la casa lor, dorind ca lucrările să decurgă cât mai repede -, la Cotul Morii încă nu toate casele sunt repartizate, iar oamenii nu s-au implicat deloc”, spune Marcel Răducan, ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale.

Încă nu se ştie unde vor fi construite centrele sociale – şcoala, poşta şi punctul medical. Nu a fost luată nicio decizie în acest sens. Localnicii împart satul în două – foştii locuitori din Sărăteni şi foştii locuitori din Cotul Morii. Se ceartă între ei şi nu pot decide unde să fie acestea amplasate. Vorbind despre atitudinea lor, unii constructori îşi amintesc proverbul cu pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *