Actualitate

Un om al străzii a murit din cauza frigului

De asemenea, odată cu răcirea vremii, Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din strada Haltei devine tot mai aglomerat.

Şeful Departamentului Medicină Urgentă, Igor Curov, a declarat pentru IPN că victimele gerului au suferit degerături la membrele inferioare. Unul dintre pacienţi nu a mai putut fi salvat din cauza stării critice în care se afla. Potrivit medicilor, în majoritatea cazurilor este vorba despre oamenii fără adăpost.

În această perioadă, Centrul de găzduire este luat cu asalt de către oamenii străzii care vin aici să se încălzească, să mănânce şi să înnopteze. Solicitat de IPN, şeful instituţiei, Rostislav Chelmenciuc, a declarat că azilul are o capacitate de 70 de persoane. Când sunt mai mulţi solicitanţi, angajaţii centrului improvizează locuri suplimentare de dormit. Beneficiarii centrului sunt adulţi de toate vârstele, atât femei, cât şi bărbaţi. Unii dintre beneficiari au venit la centru singuri, în timp ce alţii au fost aduşi de poliţie sau de medicii de pe ambulanţă.

Rostislav Chelmenciuc a menţionat că la centru, persoanele venite beneficiază de două mese şi ceai cald. La fel, acestea pot face duş şi înnopta la centru. Beneficiarii centrului pot sta aici timp de câteva luni. Conform unei dispoziţii a primarului capitalei, persoanele fără adăpost pot fi cazate la Centru la orice oră şi în orice zi a săptămânii.

Pentru această noapte meteorologii prognozează o scădere a temperaturii de până la -19 grade Celsius. 

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *