Un tânăr şi-a vândut un rinichi ca să-şi cumpere iPhone şi iPad
Cinci persoane au fost acuzate în centrul Chinei de implicare în comerţ ilegal cu organe, după ce adoleşcentul şi-a vândut rinichiul.
Cazul a stârnit preocupări că nu se iau suficiente măsuri împotriva impactului negativ pe care îl are răspândirea consumismului asupra societăţii chineze, în special printre persoanele tinere care au crescut în condiţii mai bune decât generaţiile anterioare, informează Agerpres, care citează Associated Press.
Procurorii din oraşul Chenzhou i-au acuzat pe suspecţi de vătămare intenţionată pentru că au organizat extracţia şi transplantul unui rinichi al elevului de 17 ani, a anunţat agenţia Xinhua.
Xinhua menţionează că între acuzaţi se află un chirurg, un contractor al spitalului şi nişte “brokeri” care căutau donatori online şi care au închiriat o sală de operaţie pentru efectuarea intervenţiei.
Via ziuaveche.ro