Internațional
Un vapor încărcat cu acid sulfuric s-a răsturnat în Rin

Doi membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi, anunţă AFP. Alţi doi au fost salvaţi, a anunţat poliţia fluvială citată de aceeaşi sursă. Mai multe elicoptere dotate cu camere cu infraroşu au fost mobilizate la faţa locului. Traficul martitim a fost suspendat în zonă. Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului şi nici dacă din navă s-a scurs acid sulfuric. Accidentul a fost semnalat la ora locală 5.00.
Nenorocirea s-a întâmplat în dreptul stâncii "Lorelei", numele unei nimfe din mitologia germanică ce-i ademenea pe marinari şi navigatori cu cântecele sale. În realitate însă, această stâncă domină o strâmtoare îngustă a Rinului, unde curentul de apă este foarte puternic. Aici au fost numeroase accidente.
Sursa: EVZ.RO