Economie

Unde să investim în 2011?

„Republica Moldova are nevoie de investiţii ca de aer, iar pentru a le atrage trebuie să creăm un mediu investiţional mai atractiv decât cel din ţările vecine. Prea mult timp s-a pierdut până la conştientizarea faptului că investiţiile pot să modernizeze întreaga economie naţională, de aceea în 2011 trebuie să muncim mai mult”, menţionează Viorel Chivriga. Pentru cei care vor să pună pe picioare o afacere în agricultură, economistul recomandă activităţi legate de: aprovizionarea sectorului agrar cu utilajul necesar, achiziţionarea produselor agricole şi procesarea lor, precum şi activităţi ce vizează exportul şi importul produselor.

Moldovenii care au obţinut venituri în afara ţării ar putea apela la programul-pilot PARE 1+1, prin care investiţiile private sunt suplimentate cu resurse financiare alocate de stat, sugerează economistul.

Dacă însă nu aveţi planuri de afaceri şi preferaţi să vă păstraţi banii la bancă, specialiştii recomandă ca să depuneţi economiile în trei valute: circa 40% în lei, deoarece leul este valuta principală cu care se operează atunci când e nevoie de a procura ceva, iar 60% – în proporţie egală – în euro şi dolari. Economistul Sergiu Gaibu îndeamnă persoanele care au o datorie în valută străină „să îşi păstreze economiile în valuta respectivă, pentru a nu suporta riscuri valutare”.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *