Cele cinci partide care au participat la parlamentarele din 24 februarie cu un program explicit favorabil Unirii cu România – Partidul Liberal, Mișcarea Populară Antimafie, Partidul „Democrația Acasă”, Partidul Național Liberal și Partidul Verde Ecologist – au acumulat împreună 2,65% din numărul total de voturi pe circumscripția națională. În ce măsură acest rezultat poate să exprime starea actuală a lucrurilor pe palierul unionist din R. Moldova? S-a transformat oare unionismul într-un fenomen politic marginal, fără o pondere reală în societate? Cum poate fi interpretat rolul societății civile unioniste în aceste alegeri și ce soartă va avea unionismul în stânga Prutului, în viitorul apropiat? Voi încerca să găsesc răspunsuri la aceste întrebări, pentru a înțelege ce avem de făcut ca să nu intrăm în același colaps și la alegerile următoare.

1. Eșecul unor unioniști

Ar fi bine să o spunem din capul locului: eșecul celor cinci partide unioniste la alegerile din 24 februarie nu este un eșec al unionismului, în general. Pentru a înțelege acest lucru, să ne amintim că, în afară de formațiunile menționate, există și alte partide unioniste, care nu s-au lansat în alegeri. Cel mai vizibil dintre acestea este Partidul Unității Naționale ((PUN), care și-a chemat simpatizanții să voteze pentru Blocul ACUM. Odată cu implicarea președintelui Traian Băsescu în viața politică dintre Nistru și Prut, PUN a devenit o speranță pentru alegătorii unioniști, iar participarea sa cu un scor onorabil la alegerile locale din Chișinău, în primăvara anului trecut, a demonstrat viabilitatea acestei construcții politice. Iar apelul lansat de Băsescu în sprijinul Blocului ACUM a infirmat o dată în plus zvonurile cu privire la „abandonarea” proiectului politic PUN de către fostul lider de la Cotroceni.

În același timp, cu toate că data alegerilor a fost anunțată cu mai mult de jumătate de an în urmă, scrutinul a prins nepregătite alte partide unioniste. Din motive care încă urmează a fi elucidate, PL a întins până la limită discuțiile cu ACUM. Și reînnoirea conducerii partidului, prin alegerea lui Dorin Chirtoacă ca președinte, a avut loc mult prea târziu. Astfel, întreaga toamnă a anului trecut a fost o perioadă anemică în aceste negocieri și nu se înțelege de ce documentele candidaților PL pentru anumite circumscripții au ajuns la comisia de meritocrație și integritate a blocului ACUM tocmai la finele lui decembrie, când locurile eligibile fuseseră deja distribuite. Evident că, în preajma demarării procedurilor de înregistrare a candidaților, puține lucruri mai puteau fi schimbate, mai ales că împărțirea circumscripțiilor între cele două componente ale blocului ACUM și membrii societății civile nu a fost un proces deloc ușor. Oricum, ceea ce a urmat – revirimentul radical al lui Chirtoacă împotriva foștilor parteneri de dialog și criticile foarte virulente la adresa lui Andrei Năstase – a dezorientat și a demotivat și mai mult electoratul unionist. Invectivele agresive, tonul justițiar și derapajele verbale, pe care le-a folosit din abundență în campania electorală Dorin Chirtoacă, nu au avut efectul scontat – de a reconstrui imaginea unui partid nou al tinerilor, bătăios, dar just și neînfricat, pe care l-a avut PL de la 2009 încoace. De data aceasta dușmanii fostului electorat liberal se aflau în altă parte, iar lipsa de inspirație și de fler politic l-a costat pe Chirtoacă mai mult de jumătate din voturile acumulate de Mihai Ghimpu în prezidențialele din 2016.

Nici celelalte partide unioniste nu au fost mai inspirate sau mai bine organizate, pentru a putea spera la un rezultat bun. Mișcarea Antimafie s-a cantonat într-un discurs destul de neclar din capul locului, lansând inițial o chemare către toate partidele de opoziție de a boicota campania, dar până la urmă ei înșiși au participat la alegeri doar cu o listă de candidați pe circumscripția națională. Partidul „Democrația Acasă”, la care s-au afiliat mulți tineri, lideri ai ONG-urilor unioniste, s-a lansat în campania electorală prea târziu – în ultimele zile ale lunii decembrie, când demarase deja procesul de înregistrare al candidaților. Cu prea puține resurse la dispoziție, acest partid nu a fost în stare să-și aducă sloganul „Fără foști” la inimile multor alegători. Nici național-liberalii și ecologiștii nu au avut un parcurs coerent și eficient în perioada premergătoare alegerilor. După ce au anunțat cu mare fast lansarea unei Convenții Euro-Unioniste la sfârșitul lui noiembrie, cele două partide s-au pomenit foarte repede în opoziție unul față de celălalt, planul comun fiind anihilat de incompatibilitățile personale fondatorilor Convenției.

Or, dincolo de speculații și interpretări, o analiză obiectivă și factuală a traiectoriei celor cinci partide unioniste la alegerile din 24 februarie ne permite să afirmăm că mesajele, pe care acestea le-au transmis electoratului unionist, au fost confuze, lipsite de inspirație și, de multe ori, de-a dreptul respingătoare. Astfel, numărul mic de voturi acumulate de formațiunile respective nu este o surpriză, dar nu este nici unul reprezentativ pentru curentul unionist, la general.

2. Societatea civilă unionistă sau sfârșitul iluziilor

Scrutinul din 24 februarie reprezintă o stație terminus nu doar pentru partidele unioniste menționate mai sus. Aceste alegeri marchează și sfârșitul „societății civile unioniste”, cel puțin în forma în care aceasta era cunoscută până acum. Prin decizia șefilor lor de a candida pe listele unor formațiuni politice sau prin mesajele explicite de susținere a unor partide, ONG-urile unioniste și-au pierdut caracterul apolitic, pe care îl revendicau cu o anumită emfază până în prezent. Președintele organizației „Unirea-ODIP”, Vlad Bilețchi, a fost numărul 2 pe lista națională a PL și a candidat pe o circumscripție uninominală din partea acestui partid. Liderul Blocului Unității Naționale, Ion Leașcenco, și unul din liderii mișcării „Tinerii Moldovei”, Anatol Ursu, au candidat pe primele poziții în listele Partidului „Democrația Acasă”. Președintele „Sfatului Țării-2”, Nicolae Dabija, a susținut în mod deschis PL. Liderul „Acțiunii 2012”, George Simion, a transmis mesaje în susținerea mai multor candidați de pe listele mai multor partide.

Așadar, în aceste alegeri, și-au încercat norocul mai mulți lideri ai organizațiilor unioniste, teoretic apolitice, în virtutea statutului lor. Însă numărarea voturilor a demonstrat că există o diferență între simpatia manifestată pe rețelele de socializare și susținerea propriu-zisă, cu votul real, acordat în intimitatea cabinei de vot. Necesară pentru a crea vizibilitate și a-și asigura o prezență în spațiul public, activitatea pe palierul civic nu este suficientă pentru a transforma like-urile de pe Facebook în voturi. Un astfel de „miracol” se poate întâmpla doar dacă vizibilitatea se completează cu o doză însemnată de încredere din partea alegătorilor.

3. Quo vadis, unioniști?

În situația creată, este necesară o regândire a modului de a face politică pe eșichierul unionist. Alegerile din 24 februarie au fost marcate de un puternic dégage-ism al establishment-ului unionist, așa cum s-a constituit și manifestat acesta în ultimii ani. Judecând după scorurile extrem de slabe ale partidelor unioniste, înțelegem că o bună parte a eșichierului de dreapta a rămas descoperit. Electoratul unionist dorește să voteze pentru un partid, dar nu pentru unul dintre multele. Acest lucru trebuie conștientizat și valorificat în cel mai apropiat timp de către alte forțe politice unioniste, care au înțeles că Unirea nu va constitui miza acestor alegeri și au sprijinit blocul ACUM, pentru a acorda, prin redistribuire, cât mai puține voturi partidei proruse din Parlament. Dar dacă au avut dreptate că nu s-au lansat în această campanie, nu putem spune că aceste partide își pot aștepta liniștite viitorul luminos. Spațiul politic nu tolerează vidul și, în absența unor acțiuni energice, a unei abordări inteligente, locul de lider pe palierul unionist ar putea să le scape printre degete.

Același lucru se referă și la societatea civilă unionistă. Firește că ONG-urile despre care am vorbit nu vor dispărea. E foarte posibil ca liderii lor să-și continue nestingheriți activitatea. Pur și simplu, de acum înainte, nimeni nu va mai putea revendica la modul serios „caracterul apolitic” al acestor organizații. Pentru unioniștii care doresc o implicare veritabil apolitică va trebui să apară o nouă „ofertă” – probabil, o altă constelație de ONG-uri unioniste. Acest lucru nu se va întâmpla imediat, căci pentru construcția și consolidarea unor organizații puternice e nevoie de timp și multe resurse. Totuși, reînnoirea societății civile unioniste este absolut necesară pentru o revigorare a acestui curent și pentru o mai bună ancorare a sa în societate. Iar tinerii unioniști, care în aceste alegeri s-au alipit unor partide, nu trebuie să fie ostracizați, deoarece participarea politică, până la urmă, este un drept cetățenesc. Însă de acum înainte apolitismul nu va mai putea fi plasat într-o opoziție acerbă cu „politicienii compromiși, care au decepționat”.

4. În loc de concluzii

Rezultatele alegerilor nu pot fi nicicum interpretate ca un eșec al unionismului, ca doctrina politică și ca obiectiv politic major pentru următorii ani. Eșecul a aparținut unor anumiți politicieni și lideri ai organizațiilor civice unioniste. Din lipsă de resurse sau de experiență, fără o abordare serioasă și coerentă a examenului electoral, aceștia au atins rezultatul pe care l-au meritat. Însă unionismul și unioniștii au un viitor, fiindcă acest curent nu a fost și nici nu va fi vreodată unul marginal în politica din R. Moldova. Aceste alegeri au fost doar o etapă dureroasă, dar necesară, în procesul consolidării și remodelării dreptei politice proromânești din Basarabia, proces care trebuie să aibă loc fără marginalizarea și excluderea unioniștilor, care au pierdut pe 24 februarie. Unirea se va face inclusiv cu ajutorul lor.