Statul aplica o serie de măsuri prin care oamenilor le era făcută imposibilă viaţa, iar la frontiere aşteptau trupele speciale, gata să execute pe oricine ar fi încercat să scape din „paradisul oamenilor muncii”…
Grăitoare în acest sens este „morişca de la Habarovsk”: la 50 de kilometri de graniţa cu China, NKVD-ul sovietic a deschis un fals post de frontieră, pe care l-a folosit o vreme ca pe un adevărat malaxor al morţii. În interiorul Uniunii erau recrutaţi cetăţeni obişnuiţi, care îşi dădeau acordul să spioneze în China, erau trecuţi graniţa pe la falsul post, iar de cealaltă parte erau aşteptaţi de autorităţile „chineze” – în realitate, oameni ai aceluiaşi NKVD sovietic. „Spionul” era arestat şi torturat până îşi mărturisea misiunea, iar după aceasta „chinezii” îl trimiteau înapoi în URSS ca „spion”. Aici îl aşteptau alte torturi până la mărturisirea că a trecut de fapt în serviciul „chinezilor”. Natural, urma condamnarea la moarte pentru trădare. Omul pleca pe lumea cealaltă ferm convins de vinovăţia şi trădarea lui.
Mecanismul expus mai sus pare un joc dement la scară mică, pe lângă ceea ce a însemnat marea foamete organizată în URSS. Mărturiile lui Molotov din anii ’70 sunt grăitoare în acest sens. Apropiatul lui Stalin povestea senin cum organiza colectările forţate de cereale – ştia că oamenii urmează să moară, însă acestea erau indicaţiile centrului. Reluând „morişca de la Habarovsk” la o scară gigantică, foametea organizată din URSS îi condamna pe oameni la moarte, iar cei care încercau să fugă erau executaţi chiar de grănicerii sovietici. Însuşi conceptul de grăniceri a fost pervertit în URSS. De obicei, grănicerii păzesc o ţară de invaziile din exterior. În sistemul sovietic, însă, grănicerii stăteau cu armele întoarse spre propriii cetăţeni. De fapt, ei nu erau grăniceri, ci gardieni ai unui colosal lagăr de concentrare.
Foametea din URSS nu i-a lovit doar pe ruşi sau ucraineni, ci şi pe românii din stânga Nistrului. Studiile şi colecţiile de documente publicate până acum au ignorat acest lucru sau l-au atins doar în treacăt. Acest gol e umplut azi de volumele „Marea foamete sovietică 1926-1936” şi „Foametea, piatiletka şi ferma colectivă. Documente diplomatice româneşti, 1926-1936” de Vadim Guzun. Aceste cărţi relevă viziunea din România contemporană asupra evenimentelor amintite. Cine vrea să afle mai multe poate participa, la 3 decembrie, la lansarea acestor volume la Chişinău – ora 10.00, Universitatea de Stat din Moldova – sau la masa rotundă pe aceeaşi temă din 5 decembrie, ora 11.00, care se va desfăşura la Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Îmi vine acum în minte sfârşitul aventurilor lui Ostap Bender, prădat şi bătut de grănicerii români pe graniţa de la Nistru. Ilf şi Petrov rămân scriitori, documentele româneşti şi sovietice reflectă o altă realitate. NKVD făcea liste cu mii de persoane care intenţionau să fugă în România pe timpul foametei. Iar grănicerii sovietici mitraliau fără milă grupuri de zeci de persoane care încercau să fugă peste Nistrul îngheţat. Documentele reflectă zeci de astfel de cazuri, iar istoria se scrie pe baza documentelor, nu a operelor literare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
