Externe

Uzbekistanul votează pentru a-și alege președintele într-un scrutin fără opozanți

Procesul de votare a început la 1.00 GMT și va continua până la 15.00 GMT în cele 9.000 de secții din întreaga țară, potrivit comisiei electorale centrale.

Islam Karimov, care conducea deja țara înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, are trei adversari, toți proveniți din partidele politice care îl sprijină oficial pe președintele uzbec și au cerut realegerea lui.

Circa 21 de milioane de persoane sunt chemate la urne în această țară, cea mai populată dintre cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală, potrivit comisiei electorale.

Mai mult de 300 de observatori internaționali din 43 de țări sunt mobilizați.

Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) urmează să publice luni o evaluare preliminară a corectitudinii alegerilor.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *