Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Rusiei, a lipsit de la paradă. Ar fi fost grav rănit în Ucraina
Luni, 9 mai, Rusia a organizat o paradă cu mult fast de Ziua Victoriei. Vladimir Putin a fost în centrul atenţiei la acest eveniment au participat înalţi oficiali ai statului rus, generali din armata sau veterani. De la paradă a lipsit însă cel mai important ofiţer activ al armatei ruse, potrivit Observatornews.ro.
Generalul Valeri Gerasimov, şeful Statului Major al Rusiei, comandantul direct al armatei ruse, a lipsit de la eveniment.
Astfel, potrivit canalului de Telegram Nexta, au existat zvonuri conform cărora Gerasimov ar fi fost rănit într-un atac al armatei ucrainene lângă Izium. Informaţiile nu au fost confirmate însă până acum nici de partea rusă, dar nici de autorităţile ucrainene, informaţiile referitoare la o posibilă rănire a sa fiind lansate exclusiv de presa ucraineană.
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War), în atacul de lângă Izium au fost ucişi alţi înalţi ofiţeri ai armatei ruse. Gerasimov ar fi reuşit să plece din acel centru de comandă înainte ca rachetele ucrainene să lovească zona.
Contraatacul ucrainean de lângă Izium
Forțele ucrainene au lansat sâmbătă, pe 30 aprilie, atacuri de artilerie cu rachete împotriva unui post de comandă al forțelor ruse din Izium. Consilierul președintelui ucrainean Oleksii Arestovici a susținut că în acest atac ar fi murit generalul-maior Andrei Simonov (care ar fi șeful trupelor de război electronic din Districtul Militar de Vest), șeful forțelor aeriene ruse și alți oficiali ruși.
Un înalt oficial american din Ministerul Apărării a confirmat că șeful Statului Major rus, generalul Valeri Gerasimov a fost prezent la postul de comandă din Izium, dar a plecat în Rusia înainte de atac. Este posibil ca Gerasimov să fi efectuat o verificare pe câmpul de luptă pentru a evalua starea ofensivei ruse pe direcția Izium.
Gerasimov ar fi încercat să stabilească de ce ofensiva rusă s-a blocat în mare parte pe axa Izium și dacă merită să fie consolidată aici sau să fie abandonată pentru o concentrare operațională pe axa de înaintare Lyman din Donețk, unde trupele ruse au mai mult succes comparativ cu alte zone.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!