Acum beneficiarii își permit să viseze la un viitor mai bun și chiar planifică să deprindă anumite profesii, iar ulterior să părăsească instituția. Unii vor să devină jurnaliști, muzicieni, pictori sau poeți, iar alții încă speră să ajungă într-o familie sau cel puțin să fie vizitați măcar o singură dată de mama sau de tata. Mulți au ajuns la Casa-internat înainte să rostească primul cuvânt, iar noțiunea de părinți li se pare atât de străină, încât evită s-o pronunțe.

Am pornit spre Casa-Internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei cu imagini înspăimântătoare în mintea mea. De-a lungul timpului, presa a prezentat mai multe informații care demonstrau la ce chinuri sunt supuși cei adăpostiți aici. Instituția se află la periferia orașului, iar ca să ajungem acolo am trecut pe lângă un cimitir. La poarta orfelinatului m-a întâmpinat binevoitor paznicul, care s-a oferit să ne conducă în biroul directoarei. E o clădire veche, dar care nu pare să-și dea ultima suflare.

Puzzle – o metodă eficientă de reabilitare pentru beneficiarii Casei-Internat

În interior persistă o atmosferă degajată. Din săli se aud instrumente muzicale sau voci de băieți care cântă în cor. Pereții sunt pictați în culori aprinse, iar pe coridoare întâlnești angajați în tandem cu beneficiarii. Râd. Povestesc istorii amuzante. Întâmpină oaspeții. Cu unul dintre ei am dat mâna câteva minute. Părea fericit să vadă fețe noi.

O familie mare, într-un sat mic

Casa-internat amintește mai mult de un sat mic, cu tradițiile și legile lui. În prezent, aici sunt 208 de beneficiari, toți băieți. Dintre aceștia 57 sunt copii, iar 151 – maturi. Vârsta lor este cuprinsă între 7 și 40 de ani. Ei pot ajunge în instituție în urma unei recomandări din partea Ministerului Muncii Protecției Sociale și Familiei.

Diana Chicuş, directoarea internatului, spune că cei mai mulți din ei au fost abandonați de părinți la maternitate. De acolo, aceștia ajung la casele de copii ale ministerului, iar după ce împlinesc vârsta de patru ani, unii sunt plasați în Casa-internat din Orhei. „Băieții ajung la noi, iar fetele la o instituție similară din Hâncești. Cei mai mulți beneficiari sunt din municipiul Chișinău. Anterior, când acești copii împlineau vârsta de 18 ani, erau transferați la internate psihoneurologice pentru maturi. De câțiva ani însă s-a decis ca ei să rămână la noi în instituție pentru că deja s-au adaptat. Cei care sunt aici au diagnosticul de „retard mintal”. Pe lângă aceasta, mulți dintre ei au și alte probleme, spre exemplu 70 sunt în scaun cu rotile, iar 30 sunt la pat și nu pot sta așezați”, povestește interlocutoarea mea, totodată, menționând că toți trăiesc ca într-o familie mare, cu bucuriile și nevoile lor.

Diana Chicuș, directoarea instituției, comunică zilnic cu beneficiarii

„Suflă în lumânare și pune-ți o dorință”

Discuția noastră a fost întreruptă de o angajată care ne-a invitat la sărbătoarea unuia dintre băieți. Într-o sală mare se auzea muzica unui acordeon care făcea geamurile să tremure. La mijloc, în jurul unei mese, stăteau cuminți câțiva beneficiari care-i adresau felicitări lui Sașa, un tânăr care împlinise 30 de ani. Profesoara de muzică făcea atmosferă, apăsând insistent pe clape. Sărbătoritul avea un con aniversar pe cap și urmărea cu entuziasm cum se distrează colegii. Pe masă, la un loc de cinste, stătea un tort mare, gătit de doamnele de la bucătărie. În mijloc ardea agitată o lumânare. „Sașa, suflă în lumânare și pune-ți o dorință. N-o spune la nimeni, ca să se împlinească”, l-a îndemnat educatoarea.

Sașa și-a luat aer în plămâni și cu un „fuuuuuuu” îndelungat a stins flacăra. Au urmat aplauze, iar în câteva minute, de tort aminteau doar câteva picături de frișcă, rătăcite pe tavă.

Alexandru (în capul mesei) împlinește 30 de ani 

Tot de la Diana Chicuș am aflat că din luna februarie 2016, în Casa-internat funcționează zece centre pentru activități educaționale: sală de forță, sală pentru calculatoare, centru de muzică, mâini dibace, centru de reabilitare și altele. Ele sunt frecventate de grupuri a câte 8-15 băieți. Cei în cărucioare au camerele și activitățile la etajul întâi. Beneficiarii deplasabili sunt la etajul doi. Fiecare din ei are câte un program individualizat, în funcție de necesități.

„Aș vrea ceva mai tărișor, dar aici nu ni se permite alcool”

La primul nivel, într-o încăpere bine iluminată și foarte colorată am întâlnit alți trei beneficiari. Fiecare era implicat în câte o activitate. Igor țesea un covor, Vasea, cum preferă să i se spună, număra într-un caiet până la 11 mii, iar un alt Vasile citea povești.

Vasea în plin proces de creație

Vasea a ajuns la Casa-internat, acum 22 de ani, într-o zi posomorâtă de toamnă. El spune că își amintește bine emoțiile pe care le-a trăit atunci, chiar dacă avea doar șase ani. A fost transferat de la un internat din orașul Bălți. „Îmi place foarte mult matematica, dar iată la citit nu mă prea pricep. Privesc noutățile în fiecare zi. Știu toți miniștrii. Dimineața întâmpin angajații, iar în timpul zilei mă plimb pe coridoare, mă duc la contabilitate sau în anticameră. Din mâncăruri îmi plac sarmalele și chiperii (n.red. – ardei) umpluți. Din băuturi aș vrea și ceva mai tărișor, dar aici nouă nu ni se permite alcool”, mărturisește zâmbind tânărul.  

„Nu zic că la internat e rău, dar vreau un viitor mai bun”

În aceeași încăpere abia aștepta să spună câteva cuvinte și Igor Zagorodniuc. Băiatul are tot 22 de ani, iar 18 dintre ei i-a petrecut la internat. Visul său cel mai mare e să iasă după gardul instituției și să vadă cum trăiește lumea din exterior. „Eu nu zic că la internat îi rău, dar vreau un viitor mai bun. Acum doamna directoare a cumpărat o casă și un apartament în Orhei pentru câțiva beneficiari, iar eu aș vrea să fiu unul dintre ei. N-o să stau toată viața aici, chiar dacă mi-am făcut mulți prieteni. Unde o să mă duc, o să-mi fac amici noi”, se arată convins Igor și imediat a început să-mi arate cu mândrie că se pricepe la țesut covoare.

Igor și Vasile ascultă cu atenție indicațiile educatoarei

Cel de-al treilea băiat, Vasile Vulpe, a recunoscut în șoaptă că-și dorește să devină poet, iar până acum a scris deja câteva poezii. Are și o a doua dorință, dar preferă s-o țină în secret. Tânărul de 21 de ani recunoaște că profesoara l-a ajutat să înșire cuvintele pe foaie pentru că el are probleme cu mâinile și nu poate scrie. Vorbește foarte frumos și depune efort suplimentar ca să pronunțe răspicat fiecare cuvânt. „Sunt aici de 17 ani. Vă rog, să mă scuzați dacă nu sunt prea explicit, dar am niște probleme de sănătate. Părinții mei au divorțat, iar tatăl m-a părăsit. Chiar dacă a procedat astfel, nu îl judec, iar dacă cineva vorbește rău de el, nu mă simt bine. Mama mea mă vizitează, dar rar. Este plecată peste hotare și vine în țară odată pe an, în august. Atunci mă ia acasă pentru câteva zile și petrecem timpul împreună. Tot ea mă ceartă pentru că multe lucruri pe care mi le cumpără, le dau și celorlalți colegi, iar ele se strică”, povestește Vasile, răsfoind paginile cărții cu povești.

Zece beneficiari se vor putea bucura de libertate

De când a venit în funcția de director, Diana Chicuș spune că s-au schimbat multe lucruri. Unii angajați au plecat, alții au ieșit la pensie sau au fost concediați, iar în locul lor au fost angajați tineri specialiști.

Casa-internat din Orhei este în plin proces de reorganizare. Există un proiect de transformare a instituțiilor rezidențiale. Din economiile adunate pe parcursul anului 2016, administrația a cumpărat un apartament și o casă, ambele în orașul Orhei. În acest mod se dorește ca zece beneficiari să fie reintegrați în societate. În timpul apropiat, încăperile urmează să fie dotate cu lucrurile necesare, iar viitorii locatari se vor putea bucura de independență într-un timp relativ scurt. „Până a fi plasați acolo, ei trebuie pregătiți, deoarece mulți au ajuns de mici la internat și această schimbare ar putea fi stresantă. Totodată, chiar dacă vor trece cu traiul acolo, câțiva angajați de-ai noștri o să le ofere suport”, susține Chicuș.

Grupa mare din cadrul internatului. Cel mai învârstă este un bărbat de 40 de ani

Din cei 208 beneficiari, practic, jumătate au părinți, cel puțin pe acte. Cea mai mare parte dintre ei nu sunt vizitați de nimeni. Interlocutoarea mea spune că sunt totuși părinți foarte responsabili care vin la copii în fiecare săptămână sau cel puțin odată pe lună. Unii dintre ei își iau odraslele acasă pentru câteva zile, săptămâni sau chiar luni. De partea cealaltă, sunt părinți care-și schimbă adresa domiciliului și „uită” să informeze asistența socială din localitate. Prin urmare, atunci când un beneficiar decedează, iar rudele nu pot fi găsite, de orânduiri se ocupă angajații internatului. Băieții sapă groapa și cu toții îl petrec pe ultimul drum.

„Sunt liberi să meargă acolo unde doresc”

Sunt zile când unii beneficiari sunt mai agitați și mai agresivi decât de obicei. Angajații instituției nu au multe opțiuni de protecție, decât să încerce să-i liniștească, vorbind cu ei, iar în cazuri critice le administrează medicamente ca să le amelioreze criza. „În instituția noastră, nicio persoană nu este închisă în cameră și nici nu avem izolatoare. Toți sunt liberi să meargă acolo unde doresc. Atunci când beneficiarul este foarte agresiv și prezintă pericol pentru ceilalți băieți, unica soluție este de a-l transfera într-un loc similar, dar deja pentru maturi. Deocamdată nu ne-am confruntat cu asemenea cazuri. Acum tindem să contribuim la incluziunea lor socială”, informează șefa Casei-internat.

Directoarea și-a amintit că, acum câțiva ani, unul dintre beneficiari a îmbrăcat un costum de polițist, pe care l-a primit în dar de la o rudă și a mers în centrul orașului Orhei ca să „dirijeze” traficul. După ce a provocat haos în stradă, acesta a revenit în internat, fiind însoțit de doi polițiști adevărați.

Șahul este o activitate populară în perioada rece a anului

Recent, însă, a avut loc o întâmplare mai puțin amuzantă. Unul dintre băieți a provocat și a vorbit foarte urât cu o angajată, iar ea l-a lovit. Într-un final, femeia a fost concediată.

„Au fost cazuri când pe masă era pusă mâncare cu viermi”

În Casa-internat din Orhei sunt unii angajați care activează de foarte mult timp. Nina Botnaru, spre exemplu, lucrează de 17 ani în calitate de educatoare. Am întâlnit-o într-o încăpere, utilată din bani olandezi. Era în compania lui Costea, un băiat firav care, spune ea, trebuie să se învețe să stea copăcel. „Fiecare copil are dreptul nu doar la viață, dar și la dezvoltare, indiferent cât de mică este aceasta. Mulți nu vor să facă nimic, dar eu insist. Celor care mă ascultă le ofer dulciuri, ca recompensă – așa sunt mult mai cooperanți și mai atenți. Chiar dacă au desfăcut hârtia de pe bomboană, deja au făcut ceva. Acum se lucrează în internat mult mai bine decât anterior”, povestește Botnaru.

Masajul face parte din programul de reabilitare al copiilor

Femeia a recunoscut că pe timpul fostei conduceri, atunci când ea nu era de acord cu ceea ce se făcea, unele persoane din aparatul administrativ dădeau indicații beneficiarilor s-o lovească sau să se comporte urât. „Erau momente când mergeam la director să spun anumite nemulțumiri, iar în loc să primesc soluții, primeam lovituri în cap. Ni se zicea: „Cine ești tu? Du-te de aici. Nu am ce vorbi cu tine”. Putea să spună că am probleme psihice sau alte lucruri de acest fel. Chiar dacă le băga băieților în cap să vină să mă bată, nimeni nu m-a atins niciodată. Mereu am fost prietenă cu toți. Au fost cazuri când pe masă era pusă mâncare cu viermi. Ce să zic, o perioadă de groază. Bine că am depășit acel coșmar”, susține angajata.

La cantină beneficiarii mănâncă pe rând

Nina Botnaru spune că în comparație cu anii precedenți, acum vine la lucru cu mare plăcere. Femeia este convinsă că cei de care îngrijește au nevoie de emoții pozitive ca să se dezvolte, de aceea uită de probleme imediat cum pășește pragul instituției.

Câștigă bani cei care lucrează

Cel mai solicitat centru din cadrul instituției este „mâini dibace”. Aici, băieții țes covorașe, fac traiste, pictează sau meșteresc bijuterii și ulterior le vând la târguri și expoziții. În atelier l-am întâlnit pe Ivan Stanev, un tânăr de 22 de ani, extrem de pozitiv. El a ajuns la internat pe când avea patru ani. Vorbește cursiv și logic. Povestește mândru că în seara de Revelion a fost într-o familie mare, din Orhei și au sărbătorit împreună.

Ivan brodează cu mărgele, iar din banii pe care i-a câștigat și-a cumpărat telefon. Visează să aibă un serviciu adevărat și să câștige un salariu decent încât să se poată întreține.

În incinta atelierului „Mâini dibace”

„Vorbesc cu mulți copii pe rețelele de socializare, iar ei le spun părinților să mă ia pe câteva zile în familia lor, ca să petrecem timpul împreună. Așa mai am parte și eu de mici bucurii”, mărturisește interlocutorul meu.

Talente și vise

Tot acolo l-am întâlnit și pe Sergiu Postolache, băiatul care a pictat pereții instituției. La început, angajații au remarcat că tânărul desenează pe asfalt și că se descurcă foarte bine. Prin urmare, administrația l-a ajutat să se înscrie la Școala de Pictură din Orhei, pe care a frecventat-o timp de patru ani. Personalul spune în glumă, că unde sunt bani, acolo este și Sergiu. În timpul verii, băiatul a ajutat muncitorii la reparație și a primit o remunerare de 6000 de lei, bani cu care și-a cumpărat laptop și telefon.

O pictură sugestivă pe unul dintre pereții Casei-internat, efectuată de Sergiu Postolache

În cele câteva ore, petrecute printre băieții Casei-internat din Orhei, am avut ocazia să-i cunosc și pe doi tineri foarte talentați. Victor și Marcel s-au ales cu Grant Prix-ul și respectiv premiul întâi la concursul „Mărul de aur”. Acolo, ambii au cântat câte o piesă dedicată mamei și au topit inimile juriului. Marcel a recunoscut că visează să devină jurnalist și niciodată nu va înceta să se perfecționeze, iar Victor speră să aibă cândva propriul CD și să filmeze un videoclip.

Cei care nu au probleme de sănătate grave, beneficiază de exerciții specializate în sala de sport

Înainte de plecare, am vizitat sala de sport, unde pe fundalul unei piese a lui Dan Bălan, câțiva tineri făceau exerciții. În timp ce-și ștergeau sudoarea de pe frunte, băieții m-au invitat să mai trec pe la ei. Totodată, cu multă insistență, m-au rugat să le transmit oamenilor din afară să nu le fie frică de cei de la internat, să-i respecte și să nu se considere superiori. Nu vor să fie jeliți și nici ajutați, vor doar să fie respectați!

În prezent, în Casa-Internat pentru copii cu deficiențe mintale (băieți) or. Orhei, sunt angajate 178 de persoane. Cele mai multe sunt dădace, 100 la număr, care activează în schimburi a câte opt ore fiecare. Salariul tarifar al unei dădace este de 1080 de lei pe lună. Angajații de aici își desfășoară activitatea inclusiv sâmbăta și duminica. Cu toate premiile, stagiul de muncă sau alte adaosuri, un începător ajunge să ridice până la 1800-2000 de lei lunar.