VIDEO. „20 de sticle de vodcă și o scrisoare foarte dulce”, cadoul lui Putin de ziua lui Berlusconi
Marți, 18 octombrie, fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a declarat că a reluat legăturile cu Vladimir Putin, transmite Reuters.
Adesea, Berlusconi se lăuda cu prietenia cultivată cu președintele rus până la invadarea Ucrainei de către Rusia şi a stârnit scandal luna trecută când a declarat că ”Putin a fost împins să invadeze Ucraina de către poporul rus pentru a înlocui cu oameni cumsecade guvernul lui Zelenski”. Ulterior, a rectificat, precizând că a fost vorba doar de o referire la ce povestesc unii.
„Am reluat un pic legătură cu Putin, destul de mult, în sensul că de ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce”, le-a spus Berlusconi parlamentarilor săi din Camera Deputaţilor, conform agenţiei de ştiri LaPresse și Agerpres.
„I-am răspuns cu nişte sticle de Lambrusco (vin) şi o scrisoare la fel de dulce”, a adăugat Berlusconi, care pe 29 septembrie a împlinit 86 de ani.
De asemenea, el a adăugat că este extrem de îngrijorat de situaţia din Ucraina, dar că nu îşi poate exprima adevărata părere pentru că ”dacă va ajunge în presă, va fi un dezastru”.
În prezent, Silvio Berlusconi negociază posturi de miniştri în guvernul ce urmează să fie validat după alegerile din 25 septembrie. Scrutinul a adus victoria alianţei de dreapta condusă de Giorgia Meloni, care urmează să fie numită prim-ministru săptămâna viitoare, relatează sursele citate.
Un purtător de cuvânt al partidului său a negat că Silvio Berlusconi a reluat contactele cu preşedintele Rusiei, spunând că acesta le-a spus parlamentarilor săi ”o poveste veche, care se referă la un episod care a avut loc cu mulţi ani în urmă”.
Ulterior, Forza Italia a emis un comunicat în care afirmă că poziţia lui Silvio Berlusconi şi a partidului în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este ”în conformitate cu poziţia Europei şi a Statelor Unite” şi că ”nu există şi nu a existat niciodată loc pentru ambiguitate”.
Relaţiile dintre coaliţia de dreapta a Italiei şi Moscova sunt urmărite îndeaproape. Matteo Salvini, liderul Ligii, formaţiune politică anti-imigranţi, îl lăuda des pe Vladimir Putin şi obişnuia să poarte un tricou pe care era imprimat chipul liderului rus.
Marţi, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Lorenzo Fontana, un politician al Ligii, a avertizat într-un interviu la televiziunea de stat despre consecinţele sancţiunilor împotriva Rusiei.
„Ar putea deveni un bumerang şi ne vom găsi în mare dificultate”, a declarat politicianul italian pentru talk-show-ul Porta a Porta.