VIDEO. Bărbatul suspectat de omorul lui Horjan susține că nu se află în țară de peste două luni
Andrei Duminică, bărbatul pe care așa zisele autorități de la Tiraspol îl învinuiesc de omorul opozantului Oleg Horjan, susține că nu se află în țară de mai bine de două luni, transmite Newsmaker.
Sursa citată a intrat în posesia unui video, în care Andrei Duminică își arată pașaportul biometric, cu ștampilele de intrare în România pe 18 mai și intrarea în zona Schengen printr-un punct de control din Ungaria pe 19 mai 2023.
Purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi a refuzat să ofere informații la acest subiect, întrucât datele despre traversarea frontierei sunt date cu caracter personal.
Vă amintim că opozantul Oleg Horjan ar fi permis personal criminalilor să intre în casă. Această ipoteză este prezentată de către autoritățile autoproclamte.
Principalul suspect ar fi Andrei Duminică. Acesta a făcut cunoștință cu Horjan în închisoare și a menținut legătura cu el. Activistul politic a fost eliberat acum un an, iar Duminică – recent. După ce a ieșit de după gratii, tânărul l-ar fi sunat de mai multe ori.
Anchetatorii de la Tiraspol consideră că Horjan ar fi fost ucis de 3-4 persoane. Rănile mortale i-au fost provocate cu un obiect ascuțit și unul dur. De asemenea, responsabilii spun că putea fi vorba despre un cuțit, o șurubelniță și țeavă metalică.
Se presupune că inițial nu era planificat omorul lui Horjan. Ei ar fi intenționat să ia cheile de la safeul unde se păstrau banii, însă victima ar fi încercat să se opună și a început bătaia în care activistul a fost rănit.
Așa-numitul Comitete de Investigații afirmă că are volume ale cazului, inclusiv expertize și declarațiile martorilor. Forțele de ordine afirmă că sunt pregătite să ofere informațiile autorităților constituționale, iar Duminică a fost anunțat în căutare.
Președintele Partidului Comuniștilor din regiunea transnistreană, opozantul Oleg Horjan, a fost ucis, noaptea trecută, în locuința sa. Anunțul a fost făcut, în cadrul unei conferințe de presă, de liderul comuniștilor din Federația Rusă, Ghenadi Ziuganov.
La 17 iulie, poliția Republicii Moldova a confirmat decesul lui Horjan.
Potrivit așa numitelor autorități din stânga Nistrului, corpul neînsuflețit al lui Oleg Horjan a fost depistat într-o casă din localitatea Sucleea, în jurul orei 11:30.
Totodată, așa-numitul Comitet de Investigații informa anterior că Horjan a fost lovit cu un obiect necunoscut în regiunea capului.