ExternePolitică

VIDEO. Casa Albă, îngrijorată în privința PLANULUI Rusiei de a organiza o LOVITURĂ de stat în Republica Moldova

Rapoartele despre un complot rusesc de a răsturna guvernul Republicii Moldova sunt „foarte îngrijorătoare”, a declarat luni, 13 februarie, John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Cu siguranţă nu este în afara limitelor comportamentului rus şi suntem absolut alături de guvernul şi poporul din Moldova”, a precizat Kirby.

De asemenea, oficialul de la Casa Albă a declarat că presupusul complot nu a fost confirmat din surse independente, dar „cu siguranţă nu este în afara limitelor comportamentului rus şi suntem absolut alături de guvernul şi poporul moldovenesc”, relatează Reuters.

Vă amintim că marți, 13 februarie, șefa statului Maia Sandu a declarat că Rusia ar pregăti acțiuni subversive în Republica Moldova, care presupun, mai nou, luarea cu asalt a unor instituții de stat de către persoane cu pregătire militară, îmbrăcate în civil, mizându-se, în primul rând, pe „așa-zisa opoziție” în frunte cu Partidul „Șor”. Aceste atacuri ar urma să fie însoțite de luări de ostatici, pentru a determina actuala guvernare să demisioneze.

Maia Sandu a venit cu aceste precizări după ce săptămâna trecută președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-o intervenție la Bruxelles că serviciile secrete de la Kiev au interceptat un plan al Rusiei de destabilizare a R. Moldova. Ulterior, aceste planuri secrete ale rușilor au fost transmise Președinției R. Moldova, dar și Serviciului de Informații și Securitate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *