CSI / RusiaInternațional

VIDEO/ Cel mai toxic propagandist al Kremlinului: „Comparativ cu Occidentul, Rusia este o țară foarte liberă”

Dmitri Kiseliov, supranumit „cel mai toxic propagandist al Kremlinului, a afirmat în ultima sa emisiune că Rusia este o țară „foarte liberă” în comparație cu statele occidentale.

„Comparativ cu Occidentul, Rusia este o țară foarte liberă. Există o competiție a opiniilor în țara noastră dar Europa regresează în această privință”, susține acesta.

„Noi am trecut deja prin asta, când, din cauza opiniilor lor, oamenii au fost sancționați sau chiar mai rău. În Occident s-a ajuns la asta”, mai spune propagandistul, înainte de a începe să vorbească despre „haosul” din Europa la emisiunea sa difuzată de canalul Rossyia-1.

O înregistrare video cu momentul a fost distribuită de jurnalistul Francis Scarr de la BBC, acesta notând că prezentatorul rus este „în formă”.

Deși nu la fel de popular precum colegul său Vladimir Soloviov, care recent a îndemnat la invadarea Germaniei și a dezbătut în emisiunea sa cum să fie executați soldații capturați în Ucraina, Kiseliov și-a câștigat de-a lungul anilor reputația de „cel mai toxic propagandist al Kremlinului” datorită seriei sale de declarații belicoase.

Dmitri Kiseliov, amenințări pentru Marea Britanie și SUA

La începutul lunii mai, Kiseliov este cel care a amenințat Marea Britanie că va fi transformată într-un „deșert radioactiv” și că Insulele Britanice vor fi „scufundate pentru totdeauna” de un singur atac nuclear rusesc.

„Totul a fost calculat deja”, subliniază prezentatorul TV rus la momentul respectiv.

Mai recent, acesta a amenințat și Statele Unite cu „consecințe nemaivăzute” în întreaga lor istorie, amintind de declarația de război citită de Vladimir Putin pe 24 februarie.

Libertate maximă în Rusia, dar fără presă independentă

Presa independentă a încetat de facto să existe în Rusia ca urmare a măsurilor dispuse de Kremlin după declanșarea „operațiunii militare speciale”, inclusiv ziarul Novaia Gazeta anunțând pe 28 martie că își suspendă activitatea până la încheierea războiului după ce a fost amenințat în mod repetat de Roskomnadzor, autoritatea rusă de supraveghere a mass-media.

În prima lună a războiului Novaia Gazeta beneficiase de mai multă libertate să scrie în proprii termeni despre ce se întâmplă în Ucraina, unii analiști speculând că Moscova nu voia să arate că închide ziarul condus de un laureat al Premiului Nobel.

Dmitri Muratov, redactorul-șef al Novaia Gazeta, a fost unul dintre cei doi câștigători ai Premiului Nobel pentru Pace în 2021.

Rusia a incriminat după declanșarea războiului difuzarea de orice „informații false” cu privire la forțele sale armate, o măsură extinsă apoi să acopere toate organismele sale internaționale, legea fiind folosită pentru a suprima vocile critice la adresa „operațiunii militare speciale”.

Sursa: Hotnews.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.