CSI / Rusia

VIDEO/ Cum își imaginează rușii că va arăta iarna în Europa: Orașe înghețate și fără gaz

Un video distribuit pe rețelele de socializare și mesagerie din Rusia arată cum își imaginează rușii că va arăta iarna în Europa: orașe înghețate și gaz oprit în scene ce amintesc de o eră glaciară.

Filmulețul a fost redistribuit pe Twitter de NEXTA TV, canalul fondat de disidentul bielorus Roman Protasevici, administratorii paginii notând că Gazprom încearcă să intimideze UE prin publicarea astfel de video sub titlul „Va fi o iarnă lungă”.

Lenta, însă, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia notează că, deși la începutul videoclipului pot fi văzuți angajați ai Gazprom în uniformă, înregistrarea nu a fost publicată pe site-ul companiei ruse, ci de Serghei Ponomarenko, viceguverantorul regiunii Krasnoiarsk din Siberia, scrie Hotnews.

„Ei bine, înțelegeți voi”, a scris acesta pe canalul său de Telegram la postarea care a însoțit înregistrarea video.

Deși unii ruși s-au declarat încântați de acest „trolling încântător”, dar, alții au remarcat totuși ironia faptului că videoclipul a fost filmat tocmai în regiunea Krasnoiarsk și multe dintre scene tocmai în capitala administrativă cu același nume, orașul Krasnoiarsk fiind al treilea cel mai mare din Siberia.

Podul care poate fi văzut în înregistrarea video este cunoscutul pod Vinogradovski din oraș.

Rusia amenință că va lăsa Europa fără gaze naturale la iarnă

Înregistrarea video a fost publicată și distribuită pe rețelele de socializare din Rusia la o săptămână după ce Gazprom a suspendat în totalitate livrările de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream 1, cel care alimentează Germania și alte state din Europa.

Inițial, compania energetică, cea mai mare din Rusia, afirmase că gazoductul va fi închis timp de 3 zile, între 31 august și 2 septembrie, pentru lucrări de mentenanță obișnuite însă a revenit vineri pentru a anunța că livrările vor fi de fapt suspendate pe termen nedefinit.

Comisia Europeană acuză Rusia că a oprit livrările prin Nord Stream sub pretexte false și că măsura reprezintă „o altă confirmare a nefiabilităţii sale ca furnizor”, precum și „o dovadă a cinismului Rusiei, deoarece preferă să arunce gaze în loc să onoreze contracte”.

Marți dimineața, Gazprom a încercat din nou să justifice oprirea gazoductului, aruncând vina pe Siemens, compania germană care a fost responsabilă de repararea uneia dintre turbinele despre care rușii afirmă că s-a stricat imediat după ce au primit-o înapoi.

Însă, într-un comunicat remis presei încă de sâmbătă, la o zi după ce Gazprom a anunțat suspendarea pe termen nedefinit a livrărilor, Siemens a demontat argumentele aduse de compania energetică rusească.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. In Europa numai 20% din necesarul de energie este pe baza de gaze naturale. Or sa fie afectate cateva ramuri industriale mari consumatoare de gaze, dar atat. Problema o sa fie pretul energiei. Pe 9 sept or sa stabileasca decuplarea de pretul gazelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *