VIDEO: De Ziua Abonatului TIMPUL a oferit cea mai mare reducere

Anul acesta organizatorii au fost foarte generoşi de Ziua Abonatului. Astfel, cei care s-au abonat în această zi au putut economisi până la 35 % din costul unui abonament. Potrivit secretarului de presă al ÎS Poşta Moldovei, Ludmila Druc, reducerile oferite de către instituţiile de presă au variat între 5 şi 25%, plus o reducere de 10% oferită de Poşta Moldovei. Mai mult decât atât, în oficiile poştale s-au organizat diferite tombole cu premii, iar cei prezenţi la eveniment au primit gratis ziare şi reviste.
La Poşta Centrală a fost mare aglomeraţie: unii au venit pentru că ştiau din timp de reduceri, alţii au aflat întâmplător. Foarte mulţi au venit pur si simplu să cerceteze standurile ediţiilor periodice şi să vadă ofertele. Datorită reducerilor substanţiale mulţi dintre cititori au profitat de ocazie şi s-au abonat la mai multe ziare şi reviste.
Şi TIMPUL a pregătit surprize de Ziua Abonatului. Unicul cotidian naţional a oferit cea mai mare reducere, 25%, şi o gamă largă de oferte pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Cei mai fideli cititori nu au dorit să piardă timpul în zadar, aşa că au venit să se aboneze încă de la prima oră. O bună parte dintre cei care au dat fuga pe la oficiile poştale şi-au perfectat abonamente nu doar pentru sine, ci şi pentru rude şi prieteni.
„Ziarul TIMPUL este cel mai citit pentru că aici găseşti informaţii absolut obiective. Îmi place că domnul Tănase se conduce de principii europene şi în editorialele sale spune lucrurilor pe nume. Cu cea mai mare plăcere m-am abonat şi anul acesta, şi anul trecut”, ne-a declarat Valentin Aşevschi, profesor universitar, un cititor fidel care tocmai îşi luase abonament lui şi prietenilor.
Au venit să se aboneze persoane de toate vârstele. Mihaela Moroseac este studentă şi spune că toată familia ei citeşte cu regularitate TIMPUL. „Iniţial tata era cititor fidel al ziarului, îl citesc şi eu deja de câţiva ani. Consider că este un ziar variat, pentru toate gusturile, pentru toate vârstele”, a remarcat Mihaela Moroseac.
Ion Munteanu a venit de la Ungheni pentru a se abona la ediţiile periodice anume în această zi. „Majoritatea ziarelor nu spun adevărul 100%, nici TIMPUL nu-l spune, dar spre deosebire de altele, aici găsesc mai mult adevăr. Aici oamenii scriu ceea ce gândesc”, crede Ion Munteanu.
Şi Elena Vasilievna, a spus într-o limbă rusă perfectă că citeşte TIMPUL din scoarţă în scoarţă. „Este cel mai obiectiv ziar”, a menţionat femeia.
Ziua Abonatului s-a desfăşurat nu numai în capitală, ci în întreaga republică. Astfel instructorii de abonare din Soroca spun că cititorii fideli ai diferitelor periodice au profitat de această zi pentru a-şi prelungi abonamentele, iar cei din Călăraşi au venit la oficiile poştale pentru a se informa şi pentru a vedea ofertele pe care le-au pregătit organizatorii. La Ungheni anul acesta oamenii au fost foarte activi şi au venit în număr mai mare decât anul trecut.
Ziua Abonatului a fost organizată pentru prima dată în 2003. De atunci, în fiecare an, în această zi circa 150 de ediţii periodice oferă clienţilor săi reduceri substanţiale.