VIDEO/ Dodon, condus de mascații CNA în sala de judecată: Este un dosar de-al Maiei Sandu
Fostul șef de stat, Igor Dodon, nu a fost lăsat să dea declarații în fața presei. Fiind înconjurat de mascații CNA, acesta a reușit să spun doar câteva propoziții. „Un dosar penal de-al Maiei Sandu”, a menționat acesta, transmite Unimedia.info.
Igor Dodon a fost surprins de jurnaliști, dus la braț de ofițerii CNA în timp ce încearcă să facă declarațiii.
„Sunt trei declarații. Prima este vorba despre faptul că este un dosar penal de-al Maiei Sandu. A doua și a treia o fac când vin”, a reușit să spună Dodon, fiind împis de ofițeri.
Nici la prima sa apariție la Judecătorie, acesta nu a fost lăsat să vorbească în fața presei.
În acest moment are loc ședința în care magistrații Judecătoriei Ciocana vor examina demersul procurorilor privind mandatul de arest pentru 30 de zile în privința ex-președintelui Igor Dodon. Fostul deputat socialist este bănuit pe mai multe capete de acuzare.
Amintim că procurorii anticorupție cer 30 de zile de arest pe numele lui Igor Dodon, și al cumnatului său, reținuți ieri, 25 mai, după mai multe percheziții. Instanța de judecată urmează să stabilescă data și ora examinării demersurilor.
Igor Dodon și cumnatul său au fost reținuți după 12 ore de percheziții la domiciliul său, dar și alte locații. În urma acțiunilor, procurorii au ridicat bani, bunuri de lux și acte care sunt investigate.
Igor Dodon se declară nevinovat.
Vicepremierul, Andrei Spînu, susține că reținerea lui Igor Dodon nu s-a făcut la indicații politice.
„Cred că acestă acțiune înseamnă justiție adevărată. Toți se întreabă – care vor fi următorii pași, dacă dosarul va ajunge în judecată, iar judecata va aduce sentința, evoluția va arăta dacă justiția funcționează. Toate lumea știe acele dosare de rezonanță. Sunt multe dubii la integritatea acestui personaj”, a spus Spînu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
„Igor Dodon se declară nevinovat.” Nu se „pledează” nevinovat???
Mama măsii de moscălescă…