VIDEO. Dosarul „Frauda Bancară” care îl vizează pe fostul deputat PDM, Vladimir Andronachi, examinat cu ușile închise. Șefa PA „pară și foc”
Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, este foc și pară, după ce vineri, judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Buiucani a dispus ca ședințele în ceea ce-l privește pe ex-deputatul democrat, Vladimir Andronachi, să se desfășoare cu ușile închise. Dragalin susține că aceeastă decizie este nefondată și contravine legii.
În acest sens, ea a făcut apel la Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) să dispună pedepsirea disciplinară a magistratrului, iar Parlamentului i-a cerut să modifice legea, astfel încât să ofere mai multe pârghii procuratura. Asta pentru că, în cazuri de acest fel, organul de urmărire penală nu poate inverni pentru a contesta decizia judecătorului decât după încheierea procesului.
„Procuratura Anticorupție este de poziție fermă că toate cazurile de corupție trebuie judecate în ședințe publice, în special, cauze care vizează interesul social, cum este Frauda Bancară și persoane care dețin sau au deținut funcții de demnitate publică”, a accentuat Dragalin în cadrul unui briefing.
Potrivit șefei PA, organul de urmărire penală a cerut ca ședințele de judecată să fie publice cu scopul de a asigura un proces echitabil, dar și pentru a consolida încrederea societății în justiție. Judecătorul a respins însă argumentul procurorilor și a ținut cont de ceea ce a cerut inculpatul.
Potrivit Veronică Dragalin, Vladimir Andronachi ar fi spus că eventuale reportaje și/sau emisiuni legate de acest proces judiciar riscă să-i afecteze emoțional familia. Pe lângă asta, judecătorul a mai argumentat că probele acumulate de la instituțiile financiare constituie secret bancar și că în materialele cauzei există informații care sunt clasificate drept secret de stat.
”Această decizie nefondată încalcă legea, Constituția Republicii Moldova și principiile europene. Schemele și infracțiunile comise în frauda bancară nu vor fi acoperite și ascunse ca secrete bancare sau secrete de stat. Este inadmisibil să fie încălcat dreptul societății la ședințe publice pentru a scuti inculpatul de consecințele acțiunilor sale”, a condamnat Veronica Dragalin.
Vă amintim că fostul deputat PDM, Vladimir Andronachi, a fost reținut pe 2 noiembrie 2022, în Ucraina și a fost extrădat în aceeași zi polițiștilor de frontieră moldoveni. El este cercetat penal în dosarul Frauda Bancară pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Pentru ambele capete de acuzare, el riscă 19 ani de închisoare. Fostul deputat pledează nevinovat.