VIDEO. Educătoarea implicată în scandalul de la grădinița nr. 38 din Bălți s-a ales doar cu mustrare aspră. Ce spune Ministerul Educației
Educatoarea implicată în scandalul de la grădinița nr.38 din mun. Bălți, în care s-a dovedit că mai mulți copii au fost maltratați, s-a ales doar cu mustrare aspră, în urma unei anchete la nivel de instituție. Potrivit Ministrului Educației, Anatolie Topală, revenirea acesteia în funcția pe care o deținea până acum este absolut legală, după ce 25 de părinți și-au exprimat, în scris, dorința ca educatoarea să nu fie concediată, transmite TVN.md.
„Persoana care și-a recunoscut vina și care a fost înregistrată audio ca aplicat un anumit tip de violență asupra copiilor a fost concediată, este vorba despre asistentul educatorului. Ea numai are dreptul de a ocupa o funcție în sistemul educațional. Educatoarea din grupa respectivă, din informațiile pe care le-am primit de la Direcția de Învățământ Bălți, a trecut printr-o procedură de anchetă, la nivel de instituție. Ei și altor câtorva persoane din cadrul grădiniței le-au fost aplicată mustrare aspră, iar directoarei i-a fost aplicată sancțiunea de avertizare. Cauza este în examinare la procuratură”, a declara Anatolie Topală, ministerul Educației.
Vă amintim că la 7 martie 2023, două angajate ale unei grădinițe din Bălți sunt acuzate că îi băteau și îi înjurau pe copilași. Procurorii fac cercetări, după ce au primit înregistrări audio din care se înțelege clar că copiii sunt pălmuiți și înjosiți de cele care urmau să le dea educație, transmite TVN.md.
Ulterior, la 10 martie, una dintre angajatele de la grădinița nr. 38 din Bălți, acuzate că băteau și înjurau copiii, a fost concediată, a confirmat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației și Cercetării, Viorica Pistrui.