VIDEO. Liniile ciudate apărute pe fața lui Joe Biden au declanșat un val de teorii ale conspirației. Reacția Casei Albe
Casa Albă a dezvăluit originea unor linii misterioase vizibile pe faţa preşedintelui SUA, Joe Biden de câteva zile, lăsate de o mască de tratament împotriva apneei de care suferă octogenarul, relatează AFP. Reacția Casei Albe vine după ce jurnaliștii au speculat faptul că Joe Biden a fost internat în spital, iar liniile provin de la masca de oxigen.
Aceste semne orizonate pe piele au fost observate de către jurnalişti, la începutul săptămânii şi miercuri, când a plecat de la Washington la Chicago.
Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a recurs la un mijloc de tratament al apneei în timpul somnului (CPAP, în engleză), a anunţat un adjunct al purtătorului de cuvânt al preşedinţiei americane Andrew Bates.
Aceste măşti, folosite uneori în evitarea sforăitului, au elastice care ţin aparatul pe nas.
Joe Biden şi-a ”divulgat antecedentele de apnee a somnului în numeroase rapoarte medicale”, începând din 2008, precizează Andrew Bates.
”El a folosit o maşină CPAP ieri seară, un lucru obişnuit în cazul oamenilor cu aceste antecedente”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Joe Biden, născut în 1942, este cel mai bătrân preşedinte american în funcţie, iar sănătatea sa se află în centrul întregii atenţii.
În cazul în care va fi reales în 2024, el avea 86 de ani la sfârşitul celui de-al doilea mandat.
BREAKING:
Hunter Biden paid for a AT&T private phone line that Joe Biden used while Vice President to conduct bribery, espionage and treason. pic.twitter.com/M7Jwqc1ieG
— 🇺🇸RealRobert🇺🇸 (@Real_RobN) June 25, 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!