VIDEO. Operațiune comună SIS și SBU la nordul Moldovei. Serviciile de inteligență ale R.Moldova și Ucraina au reținut trei bărbați din Otaci, care organizau trecerea ilegală a ucrainenilor apți de luptă peste graniță
Angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Serviciului de Informații Și Securitate (SIS), în cadrul unei echipe comune de investigații cu Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), au reținut trei bărbați din Republica Moldova bănuiți de facilitarea tranzitării ilegale de către cetățeni ai Ucrainei, începând din vara lui 2022, scrie Ziarul Național.
Indivizii au vârste cuprinse între 25 și 50 de ani și sunt originari din Otaci, Ocnița. Bănuiții organizau trecerea hotarului în afara punctelor oficiale de trecere a frontierei – atât terestru, cât și prin traversarea râului Nistru, cu barca. Pentru serviciile ilegale prestate, aceștia percepeau taxa de 4 500 de dolari per persoană.
Astfel, ca urmare a perchezițiilor la domiciliile și automobilele celor trei, aceștia au fost reținuți, printre ei fiind și unul din organizatorii grupului infracțional. Ulterior, în privința a doi din făptuitori, la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost aplicat arestul preventiv pentru 30 de zile, timp în care bărbații vizați se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!