Social

VIDEO. Reacția unui agricultor din Căușeni, despre interzicerea porumbului: „Veniți cu soluții, nu doar cu interdicții. Cânepă? Ce să cultivăm?”

Un fermier îi răspunde ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, după ce a declarat că la sudul Republcii Moldova ar putea fi interzisă cultivarea porumbului. Aceștia solicită oficialului soluții, nu interdicții.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fermierul Sergiu Stefanco menționează că în anii cu precipitații a obținut profit bun din creșterea porumbului, transmite Știri.md

„Asta cum? Cultivăm grâu. Toți agricultorii știu că rentabilitatea e mică. Floarea soarelui cât să o cultivăm, nu este bine pentru sol. Porumbul o să fie interzis. Domnule ministru, ce să cultivăm? Zootehnia este la pământ. Legumicultură, mâncăm legume adus din Turcia. Pomicultura – se scot livezi pe capete în nordul R. Moldova. Viticultura cât de cât stă, doar cei care au vinării și pot vinde, dar și ei au probleme. Ce să cultivăm? Propuneți. Veniți cu soluții, nu doar cu interdicții. Cânepă? Ce să cultivăm?”, se întreabă agricultorul.

Vă amintim că legea ar putea interzice plantarea anumitor cereale în anumite raioane ale Republicii Moldova, dacă nu plouă suficient. Bunăoară, ar putea fi vorba despre plantarea porumbului în sudul țării, a declarat Vladimir Bolea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *