Viktor Orban este în Georgia, unde cele două guverne au o şedinţă comună. Un subiect cheie al discuţiilor va fi proiectul cablului submarin pentru energie, la care participă şi România
Premierul Viktor Orbán s-a deplasat în Georgia pentru a participa la prima şedinţă comună a guvernelor ungar şi georgian, unde principalele subiecte vor fi dezvoltarea relaţiilor economice şi securitatea energetică, a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului, transmite News.ro.
Pe lângă dezvoltarea relaţiilor economice şi comerciale, un subiect cheie al discuţiilor va fi proiectul “Coridorul pentru energie verde – Black Sea Submarine Cable” referitor la cooperarea între Ungaria, România, Georgia şi Azerbaidjan, care va permite în viitor transportul de energie verde din Azerbaidjan spre Ungaria – a adăugat şeful biroului de presă.
Un acord în domeniul energiei verzi a fost semnat, în decembrie anul trecut, la Bucureşti, de premierii din România, Georgia, Ungaria, dar şi de preşedintele din Azerbaidjan, în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi a preşedintelui Klaus Iohannis. Acordul conturează detaliile pentru relizarea proiectului cablului submarin de transport de energie din surse regenerabile. Este vorba despre un cablu de aproape 1.200 de kilometri, urmând a fi realizat în şase ani.
În cadrul programului său de două zile în Georgia, Viktor Orbán va avea şi o discuţie bilaterală cu premierul georgian Irakli Garibaşvili.
Decizia organizării şedinţei comune a guvernelor ungar şi georgian a fost luată cu ocazia vizitei oficiale a premierului georgian în Ungaria, în octombrie anul trecut, când cei doi prim-miniştri au semnat un acord de parteneriat strategic – a reamintit Bertalan Havasi.
Cu ocazia şedinţei comune a celor două guverne vor fi semnate cinci acorduri bilaterale, potrivit MTI.