Actualitate
Vilniusul a scos oamenii în STRADĂ – Sărbătoare și artificii la Chișinău, bastoane și sânge la Kiev

Situația dramatică la Kiev, după ce în această dimineață forțele "Berkut" i-au bătut cu bestialitate pe cei care organizau un protest în favoarea integrării europene a Ucrainei. Video cu violențele poliției (+18)
– Carl Bildt, ministrul de externe al Suediei pe Twitter: "Mă tem că Ianukovici a ales calea represiei. Sper în continuare că și alte voci se vor pronunța. Pericol extrem pentru Ucraina".
– Premierul Azarov și-a închis pagina de facebook.com
Conform martorilor
în jur de 40 de persoane au avut nevoie de ajutor medical ca urmare a "eliberării" pieței de către forțele speciale.
Artificii, muzică și voie bună la Chișinău
Capitala a fost zguduită de ecouriloe focurilor de artificii. Partidele de la guvernare, PLDM și PDM au organizat un concert în PMAN dedicat parafării de către R. Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Pe scenă au rostit discursuri liderii coaliției de la Putere, dar și premierul Iurie Leancă.