Legea firii moldoveanului este ca pe masa de sărbătoare – de Crăciun, de Paşti sau de oricare altă sărbătoare – să aibă cele mai deosebite mâncăruri şi cele mai bune vinuri, dar nu neapărat în cantităţi mari. Tradiţia se trage, se pare, de la vechii domnitori ai Ţării Româneşti şi ai Moldovei. Ca dovadă vin şi vechile mărturii ale cronicarilor noştri sau ale vestitului arab creştin din Antiohia, Paul de Alep, care ne oferă informaţii preţioase despre sărbătorile românilor din vremea aceea: „La sărbătorile mari, precum Crăciunul sau de Paşti, boierii şi domnii îşi petreceau ziua şi noaptea în biserică şi, după această cumplită oboseală, deşertau, ca vrednici coborâtori ai dacilor, pahare de câte o oca dintr-o singură răsuflare. Se bea până ce lumânările topite cu desăvârşire dau semne de plecare. Domnitorul trimitea farfurii încărcate cu cele mai bune mâncăruri acelora pe care ar vrea să-i cinstească şi se organizau vânători pentru a se pune la masa domnului ţării bucate pregătite din propriul vânat”. Sunt doar unele consemnări ale călătorului străin.
Însă, ospăţul domnitorilor de acum câteva secole era un mare festin, organizat cu minuţiozitate de către dregătorii de curte – „stolnicul” şi „paharnicul”.
Pentru elucidarea responsabilităţilor acestor dregători, am apelat şi la ajutorul istoricilor contemporani. „Deşi nu erau cele mai importante dregătorii, erau de o responsabilitate majoră, pentru că anume de ei depinde cum e masa domnitorului şi a boierilor. Erau aleşi cei mai de încredere boieri şi nu puteau fi mulţi în acest post”, susţine istoricul Ion Varta.
„Stolnicul era responsabil pentru depozitarea produselor alimentare în cadrul curţii domneşti, ca să asigure masa domnitorului cu mâncare. Formal, el răspundea de masă Domnitorului, dar avea în grija sa şi moşiile de unde se asigurau cu hrană. În împrejurări mai deosebite sau la sărbători, el îl servea pe domn, gustând mâncărurile înaintea acestuia, spre a dovedi că nu erau otrăvite. El, de asemenea, trebuia să ştie câte şi ce bucate să fie puse pe masa de ospăţ, pentru câţi musafiri, dar avea şi o echipă numeroasă cu care lucra”, a consemnat un alt istoric, Ion Chirtoagă.
Paharnicul, la rândul său, avea grijă de băutura domnului. Era cel care îl servea personal, gustând băutura înaintea acestuia, pentru a se convinge că nu a fost otrăvită. „Paharnicul mai era responsabil de secţia vinicolă, de podgorii şi de beciurile cu vin. La sărbători, el turna vinul în cupa domnitorului”, a conchis Chirtoagă.
În prezent nu mai există aceste funcţii, dar ele au pus bazele pentru foarte mulţi „stolnici” şi „paharnici” contemporani. Aici ghilimelele au o altă misiune decât cele de mai sus…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
