Social

Violența la televizor poate afecta comportamentul copiilor?

Până la urmă, toate filmele conțin scene de violență. Din proprie experiență pot spune că este un lucru rău, de multe ori copiii sunt afectați. Chiar fetița mea mi s-a plâns de câteva ori că visează urât după ce privește aceste emisiuni, filme. Încerc să fac tot posibilul ca ei să urmărească mai puțin, cu toate că nu am posibilitate să stau tot timpul alături de ei. De aceea, dacă ar fi interzise, ar fi un lucru foarte bun. 

Natalia, 36 de ani

Dacă e să vorbesc de exemplul fiicei mele, atunci pot spune că ea se simte rău după ce privește știrile care conțin violență, de aceea sunt absolut sigură că acest lucru afectează psihicul și starea emoțională ale copiilor. Copiii trebuie restricționați și ținuți cât mai departe de televizor, deoarece ei nu doar privesc, dar imită tot ceea ce văd că se întâmplă cu alți copii.

Tatiana, 56 de ani

Eu sunt pentru aceea de a se permite orice la TV. Pentru că până la vârsta de șase ani, copiii trebuie educați și învățați ce este bine și ce nu. Dacă părinții sunt interesați ca acesta să primească o educație specială, atunci vor investi în el nu doar bani, dar și multă atenție. Când un copil are parte de această educație, atunci el singur nu va fi interesat de toate porcăriile care se arată la TV.

Share Lelis, 30 de ani

Aici ar trebui să ia aminte atât părinții, cât și autoritățile. Până la urmă, legea care va intra în vigoare este foarte bună. Informațiile trebuie să treacă printr-un filtru riguros. Depinde și de gradul de violență care conține o anumită informație, unele dintre ele chiar ar trebui interzise, altele pur și simplu – difuzate la o oră mai târzie.

Ecaterina, 63 de ani

În ultimul timp, toate buletinele de știri conțin reportaje pline de violență, bătaie între elevi… Oare asta trebuie să privim noi la televizor? De obicei, când se transmit asemenea reportaje, nu-i permitem nepoatei să le privească. Chiar dacă este mică, ea deja percepe multe lucruri.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *