Vitaminele şi gătitul
Trebuie să avem grijă ca prin alimentație să-i oferim organismului necesarul zilnic de vitamine. Fiecare aliment poate avea anumite vitamine. Legumele verzi sunt de obicei bogate în vitamine, însă nu le pot conține chiar pe toate. Este necesară o alimentație alternantă și variată.
Lipsa vitaminelor din organism poate să provoace neajunsuri serioase legate de aspectul pielii și al părului (poți folosi și produse cosmetice care conțin vitamine). Conținutul de vitamine variază, dacă alimentul este crud, congelat sau fiert, contează enorm și modul în care a fost cultivat sau dacă a fost recoltat pe timp de vară sau pe timp de iarnă. Pentru a păstra cât mai mult vitaminele din alimente, este important să ții cont de următoarele sfaturi:
1. Nu păstra prea mult timp fructele și legumele. După 48 de ore de depozitare, legumele verzi pierd 80% din vitamina C.
2. Păstrează legumele în ambalaje închise și departe de lumină.
3. Nu curăța legumele și fructele cu mult timp înainte de a le folosi.
4. Dacă vrei să pregătești un suc, este recomandat să-l faci și să-l bei imediat, astfel încât să nu existe o perioadă prea mare între momentul în care ai pregătit sucul și cel în care l-ai consumat.
5. Nu ține prea mult legumele în apă.
6. Încearcă să sărezi legumele după fierbere, și nu înainte.
7. Dacă ai nevoie de fructe fierte, fă acest lucru fără să le cureți de coajă.
8. Vitaminele se pot pierde odată cu vaporii de apă.
9. Prepararea în abur limitează pierderea de vitamine.
10. Cu cât se încălzește mai mult un aliment, cu atât se pierde din vitamine.
11. Legumele conservate trebuie să fie păstrate într-un loc ferit de lumina soarelui.
12. Înainte de a fierbe legumele sau fructele, este indicat să le tai în bucăți mari.
Timpul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!