Internațional

Vizită surpriză a lui Medvedev la Beijing. Ce a discutat cu Xi Jinping despre Ucraina

Fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev a întreprins o vizită surpriză la Beijing, unde a discutat cu preşedintele Chinei, Xi Jinping despre conflictul din Ucraina, informează miercuri, 21 decembrie, Reuters.

Medvedev a postat pe canalul său Telegram o înregistrare video în care se poate vedea cum este primit de Xi, cum zâmbesc pentru poze, precum şi o reuniune între oficiali chinezi şi ruşi.

Potrivit aliatului fidel al lui Putin, el şi Xi au discutat despre parteneriatul strategic ”fără limite” dintre ţările lor, precum şi despre Ucraina, însă nu a oferit alte amănunte.

”Am discutat despre cooperarea dintre cele două partide de guvernământ din China şi Rusia (…), despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului nostru strategic, inclusiv în economie şi producţia industrială. De asemenea, am discutat probleme internaţionale, inclusiv, bineînţeles, conflictul din Ucraina”, a declarat Medvedev.

”Discuţiile au fost utile”, a conchis Medvedev, care a ajuns în China la invitaţia Partidului Comunist Chinez (PCCh, de guvernământ), în calitate de preşedinte al partidului Rusia Unită, la putere în Rusia.

La rândul său, preşedintele chinez Xi Jinping a cerut la întâlnirea cu Medvedev ”moderaţie” şi ”dialog” în conflictul din Ucraina, transmite EFE, care citează agenţia oficială de presă a Chinei, Xinhua. Xi i-a cerut lui Medvedev să-i transmită lui Putin ”salutările sale cordiale şi cele mai bune urări”.

De asemenea, șeful statului chinez a subliniat că ţara sa ”a păstrat întotdeauna o atitudine obiectivă şi justă” faţă de războiul din Ucraina şi ”a promovat convorbirile de pace”, exprimându-şi totodată speranţa că ambele părţi ”îşi vor soluţiona preocupările comune în sfera securităţii prin intermediul instrumentelor politice”.

Xi a mai dat asigurări că relaţiile dintre Beijing şi Moscova ”au rezistat la proba vicisitudinilor internaţionale şi s-au dezvoltat întotdeauna într-o manieră sănătoasă şi stabilă” şi a comunicat disponibilitatea ţării sale ”de a colabora cu Rusia pentru a face să progreseze încontinuu relaţiile dintre cele două ţări” şi pentru a ”promova guvernarea globală într-o direcţie mai justă şi mai rezonabilă”, relatează Reuters.

Rusia şi-a accelerat gesturile de deschidere către Beijing după ce a fost afectată de o serie întreagă de sancţiuni din partea Occidentului, în urma invaziei pe care a declanşat-o asupra Ucrainei.

Rusia continuă să denumească această invazie drept ”operaţiune militară specială” pentru denazificare a țării vecine.

Moscova caută să-şi întărească relaţiile economice, politice şi în domeniul securităţii cu Beijingul, pentru a compensa deteriorarea relaţiilor cu Occidentul, şi vede în Xi Jinping un potenţial aliat în cadrul unei coaliţii antioccidentale. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *