Presedintele UE – un om din umbra sau personalitate carismatica?
Se poate imagina ca, intr-o buna zi, europenii sa vorbeasca cu o singura voce, pentru a avea o adevarata influenta in lume? Era visul lui Valéry Giscard d’Estaing, care a introdus in tratat presedintia stabila a Consiliului European: un om ales pentru doi ani si jumatate pentru a reprezenta UE pe scena internationala. „Europa trebuie sa gaseasca si sa inventeze un al ei George Washington”, indemna Giscard d’Estaing.
Acum, dupa „Da”-ul irlandez privind Tratatul de la Lisabona reinvie speculatiile asupra viitorului presedinte al Uniunii. Dar cei 27, care inca nu pot vorbi cu o singura voce, nu se apropie de gasirea omului providential care va intrupa Europa. In plus, reorganizarea prevazuta in Tratat nu va simplifica functionarea Uniunii, ci va da nastere unui monstru cu trei capete care va face Europa si mai incontrolabila. „George Washington” va trebui sa coexiste cu presedintele Comisiei, ocupat cu prerogativele lui comerciale si bugetare, si cu ministrul de Externe, care va avea controlul asupra serviciilor diplomatice.
Numai o personalitate carismatica ar putea uni aceasta Europa similara cetatilor grecesti din antichitate sau italiene din renastere, condamnate la marginalizare deoarece sunt incapabile sa se uneasca impotriva unei lumi in schimbare. Dar putini cred in acest om providential, atunci cand cei 27 s-au grabit sa-l renumeasca la carma Comisiei pe foarte prudentul José Manuel Barroso.
Rolul presedintelui stabil al Consiliului European este si el foarte complicat. Dl Sarkozy pretinde sa impuna o personalitate puternica, dar el impinge in fata un om de ieri si contestat, fostul premieri Tony Blair, arhitect al razboiului din Irak si inventator al unui model financiar falimentar. Se pare totusi ca a renuntat: dna Merkel vrea un om din umbra, care nu ar fi chipul Europei, ci secretarul sefilor de stat si de guvern ale acesteia…
Doar daca nu se iveste o schimbare brusca, Sarkozy intentioneaza sa atenueze aceste deficiente impingand in fata complicitatea sa cu Angela Merkel. Gordon Brown s-a epuizat, iar probabilul sau succesor, conservatorul David Cameron, se va exclude singur prin euro-scepticismul sau. Paris si Berlin au imaginat deci schimburi de ministri, un protocol pentru Tratatul de prietenie al Palatului Elysee, o ceremonie cu fanfara mare pentru cei 20 de ani de la caderea Zidului.
Nimic mai natural, atunci cand cei doi lideri au mers mana in mana la G20 si se pregatesc sa faca acelasi lucru pentru dosarul climatic. In realitate, francezii si germanii se vor sfasia cand explozia datoriei publice va ameninta moneda euro. In ciuda recesiunii, Germania a inregistrat un deficit de numai 3% din produsul sau intern brut (PIB), nivel penibil atins de Franta in perioada de crestere economica.
Cele doua tari se instraineaza pe zi ce trece. Treptat, toti isi cauta noua frontiera in afara UE: Germania negociaza cu Rusia si clientii sai chinezi; presedintele Sarkozy forjeaza aliante cu Brazilia, Egiptul, Emiratele Arabe Unite sau India. Astfel, singura certitudine a „Da”-ului Tratatului de la Lisabona priveste reluarea procesului de extindere. Croatia a salutat-o. Dosarul turc, dezactivat timp de trei ani, va reinvia. Iar acesta pare a fi, impotriva vointei lui Sarkozy, singurul proiect politic activ in Europa.
Dupa „Le Monde”
