Ziarul TIMPUL şi-a extins numărul de cititori

Ziua Abonatului este un eveniment organizat anual de către „Poşta Moldovei” în colaborare cu instituţiile de presă din RM.
De Ziua Abonatului, TIMPUL a pregătit mai multe surprize cititorilor săi. Cotidianul nostru a oferit o reducere substanţială, care variază între 10% pentru persoane fizice şi juridice şi 20% pentru pensionari, precum şi diferite tipuri de abonamente. Mai mult decât atât, cei care se vor abona la TIMPUL pentru un an de zile vor putea câştiga colecţia „Dicţionar Universal Ilustrat al Limbii Române” în 12 volume.
Lângă standul ziarului TIMPUL l-am găsit pe Dumitru Musteaţă, un cititor fidel pe care l-am cunoscut anul trecut, de Ziua Abonatului. Şi de această dată a fost prezent la oficiul poştal, pentru a se întâlni cu colaboratorii redacţiei şi a se abona la TIMPUL. Ca şi acum un an, Dumitru consideră că „aceasta este publicaţia cea mai aproape de adevăr”.
Pentru Eugenia, pensionară din Chişinău, Ziua Abonatului este o sărbătoare. „Eu sunt din generaţia care pe timpuri primea multe ziare şi reviste din toate domeniile. Acum nu prea avem posibilităţi, pentru că trăim din pensie, dar oricum rămân o cititoare fidelă a două publicaţii, una dintre care e TIMPUL. Îmi place poziţia jurnaliştilor de la ziarul dumneavoastră şi faptul că scrieţi despre ce ne doare”, spune pensionara.
Au venit să se întâlnească cu cititorii şi câţiva reprezentanţi ai ziarului TIMPUL. Între altele, redactorul-şef, Sorina Ştefârţă, i-a îndemnat pe cei prezenţii să citească TIMPUL tot timpul, iar de Ziua Abonatului să profite de reducerile acordate de redacţie şi să aboneze ziarul.
Începând cu anul 2003, de Ziua Abonatului, circa 150 de ediţii periodice îşi invită cititorii la oficiile poştale pentru a-şi perfecta abonamente. Potrivit directorului general al ÎS „Poşta Moldovei”, Vladimir Ciobanu, ieri publicaţiile periodice au acordat reduceri substanţiale la abonamente, care variază între 5% şi 25%, iar „Poşta Moldovei” a venit cu o reducere de 10-15 la sută. „De la prima oră am fost informaţi că în toate oficiile poştale din republică este aglomeraţie. Chiar dacă moldovenii au acces tot mai mare la internet, la mediile electronice în general, există un interes deosebit şi faţă de presa scrisă”, a remarcat Vladimir Ciobanu.